La sala de fitness, pe timp de pandemie
Pandemia de covid nu a iertat niciun sector economic. Sălile de sport, altădată pline, acum abia dacă mai au câțiva clienți. Patronii îi îndemnă pe oameni să facă mișcare, deoarece prin sport se imunizează și le va fi mai ușor în lupta cu pandemia.
După ce s-au redeschis în luna iunie, sălile de sport au fost mai mult goale. Oamenii au fost precauți și, deși pentru sălile de sport nu s-au impus restricții suplimentare, aparatele de fitness nu mai au aceeași căutare.
„Am fost închiși vreo trei luni de zile. În momentul de față funcționăm undeva la 40-50% capacitate, deci clar, sunt afectate destul de mult încasările”, spune Eugen Munteanu, patronal unei săli de sport
Capacitatea s-a redus pentru a se evita aglomerarea și cei care vin acum la sală trebuie să respecte o serie de reguli.
„Se dezinfectează la intrare fiecare client, își schimbă încălțămintea, fiecare vine cu prosop propriu, iar dezinfectant e peste tot în sală. Încercăm pe cât posibil să luptăm împotriva virusului”, menționează sursa citată.
În zona destinată antrenamentelor nu se poartă mască. Aceasta însă, este obligatorie în spațiile comune, precum baia, recepția sau vestiare.
Dar împătimiții unui stil de viață sănătos nu se lasă speriați așa ușor. Cei care au făcut din sport un stil de viață se bucură că, o dată cu ridicarea stării de urgență și-au putut relua activitatea care le-a lipsit atât de mult.
„Să te lași dintr-o dată? Este foarte greu, mai ales atunci când duci un stil de viață de ceva ani de zile așa, este foarte greu pentru majoritatea. Iar dacă ești sportiv de performanță, te dărâmă”, declară un constănțean.
Sălile de fitness s-au redeschis din data de 15 iunie. Capacitatea lor a fost însă redusă, pentru a se evita aglomerarea.