EVALUARE NAŢIONALĂ 2023. Cum li s-au părut elevilor constănțeni subiectele de la proba la Matematică
Emoțiile au continuat și astăzi pentru absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut proba la matematică. Unii dintre copii spun că subiectele au fost ușoare, dar sunt și elevi care s-au încurcat în rezolvarea lor. Ultima parte a examenului a fost cea care le-a dat cele mai mari bătăi de cap. Însă, chiar și așa, elevii speră la note mari, dar până când le vor afla mai au de așteptat.
La o școală din municipiul Constanța, emoțiile absolvenților de clasa a VIII-a au început încă de dimineață. După o oră au început să iasă de la examen primii elevi. Unii dintre copii au spus că subiectele au fost ușor de abordat, dar au întâmpinat ceva probleme la al treilea subiect.
„A fost ok, mă așteptam să fie mult mai grea decât a fost”, spune o elevă.
„A fost destul de ușoară. Am terminat în primele 15 minute, dar m-am descurcat foarte bine, am făcut grila bine. Subiectul III nu prea am știut, dar a fost ok”, spune un elev.
„Au fost subiectele simple decât la simulare”, spune o elevă.
A fost generația care a trecut prin aproape toate schimbările: pandemie, an școlar împărțit în module și grevă. Așa că o anumită parte din materie a fost pierdută sau nu s-a pus suficient de mult acceptul pe anumite lecții. Motiv pentru care părinții au decis să-i mediteze pe copii.
Elev: A fost o perioadă foarte dificilă.
Reporter: Cum te-ai pregătit pentru evaluare?
Elev: Cu multe meditații și atenție la școală.
„Mai mult acasă s-a pregătit și mai are un profesor de matematică cu el și cu mama lui”, spune un părinte.
Părinții s-au adunat în fața unității de învățământ și au așteptat cu sufletul la să vadă cum s-au descurcat la matematică copii lor.
Reporter: Aveți emoții pentru el?
Părinte: Hu.. cred că mai mari decât el
„Este pregătită. A ieșit cu notă mare acum la sfârșit de an, dar știți emoțiile îți mai blochează cunoștințele”, spune o bunică.
Luna viitoare, elevii vor completa fișele de înscriere pentru admiterea la liceu. Mulți dintre ei încă nu știu la ce unitate de învățământ își vor continua studiile. Așteaptă mai întâi să se afișeze notele. Alții sunt siguri că vor intra la liceul pe care și-l doresc.
Reporter: Te-ai gândit unde vrei să mergi mai departe?
Elevă: La LPS (Liceul cu Program Sportiv Constanța - n.red.)
Reporter: Ce profil?
Elevă: Atletism.
„La LPS, la sportiv. Am dat probele, dar dacă iau medie mai mare, nu mă mai duc la sportiv, mă duc la Telecom”, spune un elev.
În județul Constanța, din cei peste 6.000 de elevi care s-au înscris la Evaluarea Națională, 129 de elevi nu s-au prezentat la proba de la matematică. Noutatea din acest an este faptul că media de admitere la liceu, nu va mai conține și media din clasele V-VIII, astfel notele de la Evaluarea Națională vor conta în procent de 100%. Primele rezultate vor fi afișate miercuri, pe 28 iunie.