dobroge.tv

Live

Cel mai așteptat festival gastronomic al verii a început la Mamaia. Peste 25 de bucătari se vor întrece în preparate culinare de top

16 iunie 2023
Publicitate

Pe plită sau la cuptor, saramură sau ciorbă, peștele este extrem de gustos indiferent de cum îl preparăm. Și dacă lângă punem și o mămăligă și un mujdei de usturoi cu siguranță farfuriile se vor goli într-o clipă. Gustoase sunt și fructele de mare: chiar dacă vorbim de creveți, midii, rapane sau caracatiță. Bucătarii s-au întrecut în rețete astfel încât să satisfacă și cele mai pretențioase papile gustative. Cel mai așteptat festival gastronomic al verii a început la Mamaia.

Peștele, indiferent cum alegem să-l pregătim, trebuie pus întotdeauna cu pielea în jos. Când începe să prindă crustă iar pe margini să se albească atunci îl putem întoarce. După doar câteva minute, acesta este gata. Este un produs care se gătește repede, însă secretul gustului stă în ingredinetele pe care le adăugăm atunci când îl pregătim.

Delicioase sunt și fructele de mare. Scoicile din Marea Neagră sunt pregătite în ceaune mari. Treptat sunt adăugate și restul ingredientelor. Multe sunt cunoscute: vorbim de sare, piper, pătrunjel și usturoi. Însă, fiecare bucătar are secretul lui atunci când le gătește.

„Avem supă de fructe de mare, frigărui de creveți aromatizate cu coajă de lâmâie, creveți argentina pe plită, cu cartof zdrobit cu unt și usturoi, gustul copilăriei, frito misto delicos cu un sos surpriză”, a spus chef Iulian OLARU, bucătar.

Chef Iulian le propune gurmanzilor și un burger cu calamari, dar și caracatiță și melci pe plită.

Asezonate cu un vin bun, mămăliguţă şi mujdei, preparatele se pot transforma în adevărate festinuri culinare.

„Am revenit cu Trei Hectare, vinuri vechi. L-am refăcut. Acesta este la 26, acesta este la 29 de lei”, a spus Cornelia PĂTRU, sommelier.

Peste 25 de bucătari se vor întrece în preparate culinare de top la Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești. Tot aici, constănțenii, dar și turiștii vor putea cumpăra și zacuscă sau tocană de pește.

“Am adus produsele cu care sunt obișnuiți, produsele din Marea Neagră, produse specii de capture și produse procesate. Prețul este de 72 de lei pe kilogram”, a spus Iulian MARIN, comerciant.

Este un burger din pește făcut de un mare specialist aici de față”

“Noi am mâncat saramură de crap”

“Noi am vrut să luăm pește marinat la brocan”

De la festival nu vor lipsi nici momentele artistice și nici concertele.

„Reunește nu doar ce înseamnă gastronomie și tradiții, ci și un program artistic care va fi pe toate gusturile. Avem și un ansamblu folcloric, avem și dansuri populare, avem și muzică specială pentru orice fel de ocazii”, a spus Ruxandra SERESCU, director CCINA Constanța.

„De la mic la mare, de la tineri la mai puțin tineri să aibă ocazia să ia contact cu ceea ce înseamnă istorie, tradiție, simbolistica apei, a mării, simbolistica peștelui și a ceea ce oferă marea și cultura tradițională”, a spus Laura STROE, director Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța.

„Un festival în care să punem în valoare gastronomia noastră, tradițiile noastre și nu în ultimul rând să le arătăm că există o ofertă pentru turismul nostru constănțean, pentru turismul nostru dobrogean. Și nu-i așa? Turistul când vine la mare vrea să mănânce fructe de mare, să mănânce pește și să guste un vin bun”, a spus Mihai LUPU, președinte CJC.

Festivalul are loc la Pavilionul Expozițional până duminică.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233