Un nou pol al distracției în județul Constanța. Una dintre cele mai mari baze de echitație din țară și-a deschis porțile
Județul Constanța beneficiază din această săptămână de un nou pol al distracției. Este vorba despre o locație exclusivistă, aflată pe drumul dintre localitățile Culmea și Nazarcea, care este bazată pe un concept cu totul special, destinat, în special, competițiilor de echitație naționale si internaționale. Considerată cea mai mare bază de acest gen din țară, locația va avea și un restaurant, piscină, dar și locuri de cazare.
Una dintre cele mai mari baze de echitație din țară și-a deschis porțile chiar în județul nostru în apropiere de comuna Nazarcea. Această nouă locație este destinată competițiilor de echitație la nivel internațional și internațional.
„Acesta este targetul nostru să facem din această herghelie un nou pol au distracției”, a declarat George Țicu, manager.
Sportivii se vor putea antrena aici, iar ulterior vor putea participa și la prima competiție „Cupa României la obstacole” care va avea loc la sfârșitul lunii iunie.
„Suntem deschiși momentan doar pentru performanță, avem cai în pensiune, ai sportivilor sau închiriați, după vom deschide și o secție de agrement și cine va dori să se urce pe cal sau să-i inițiem în echitație o va putea face”, a declarat Adrian Butuc, proprietarul bazei.
Pe lângă pregătirea sportivilor, caii necesită de asemenea o atenție deosebită. Antrenorii sunt preocupați și de temperamentul animalului, pe care încearcă să-l modeleze astfel încât acesta să fie blând și ascultător.
„Îngrijirea constă de dimineață cu amenajarea boxelor, scosul gunoiului, pusul paielor în boxă, curățatul cailor, scoși pe linie, legați, curățați, harnașați și antrenați. Cei mai mulți cai sunt prietenoși, dar avem și cai care au diferite personalități și trebuie să fim atenți la aceste aspecte”, a declarat Mihai Neașa, îngrijitor și antrenor călărie.
Pe lângă baza sportivă, există și un restaurant exclusivist, cu meniu internațional și cu o capacitate de 80 de locuri la interior și 200 de locuri pe terasă. Piscina este de asemenea un alt punct de atracție, dar și cele peste 30 de camere de cazare.
„Vom avea live cooking, iar în restul zilelor avem seri pe fine dining. Vom atinge mai multe nișe de clienți, nu vom avea un meniu limitat și de la caz la caz vom încerca să venim cu ceva nou”, a mai declarat George Țicu, manager.
La toate acestea se adaugă un cort de evenimente pentru aproximativ 400 de persoane dedicat momentelor speciale: nunți, botezuri, petreceri private, aniversări, dar vor fi organizate și concerte cu artiști cunoscuți la nivel internațional.