dobroge.tv

Live

Pescarii de la Marea Neagră, afectați de războiul de la graniță. Disperați, cer un sprijin din partea Guvernului: „Ne-au promis că ne vor acorda un ajutor”

25 aprilie 2023
Publicitate

Războiul de la graniță le aduce falimentul pescarilor de la Marea Neagră și asta pentru că, spun ei, nu mai pot pescui pe timpul nopții, dar și pentru că viața le este pusă în pericol din cauza minelor marine apărute în ultima vreme în mare în urma conflictului armat. Capturile sunt de asemenea din ce în ce mai mici, motiv pentru care își doresc să primească un sprijin din partea Guvernului.

Războiului dintre Rusia și Ucraina, a afectat și pescarii de la Marea Neagră. Nu mai pot pescui noaptea, deoarece se tem că și-ar putea pierde viața.

„Noaptea, da și ziua câteodată când nu este vizibilitate suficientă, comandantul stă în permanență atent. Nu avem cum să facem altfel. Nu mai sunt aceleași tone de rapane, aceleași.. din cauza poligonului de trageri, știți bine că și aici sunt o grămadă de trageri care se fac din cauza războiului”, spune un pescar.

Pescadoarele cu care ies în larg sunt vechi iar mijloacele sonore pe care le au nu le permit să detecteze prezența unei mine marine. Se avertizează între ei așa cum pot și încearcă să găsească zone de pescuit sigure.

„Suntem la 60% la capturile acceptate la calcan și mult mai jos la șprot. Celelalte specii suferă în ceea ce privește pescuitul. De anul trecut, de când a început războiul, este foarte greu la traularea rapanei. Era o cotă de 8.000 de tone și s-au traulat numai 2.000 de tone. Anul acesta lucrurile merg parcă și mai greu și mai rău pentru că nu mai pot pescui pe timpul nopții, le este teamă pentru că aceste mine marine sunt periculoase și nedetectabile cu sonarele pe care le au la bord”, a declarat dr. Adrian Bîlbă, inspector AMPA.

De cealaltă parte, reprezentanții Forțelor Navale susțin că orice acțiune militară întreprinsă de ei este anunțată din timp și nu afectează în vreun fel activitatea de pescuit.

„În situația în care, în Poligonul de la Capu Midia, care aparține de Forțele Navale Române, se desfășoară trageri de luptă, atunci direcția hidrografică maritimă emite avize către navigatori prin care se interzice navigația. De la începutul războiului din Ucraina și până în prezent, Forțele Navale Române desfășoară sistematic acțiuni de cercetare a spațiului maritim din zona de responsabilitate a țării noastre. Aceste exerciții nu influențează activitățile de pescuit din proximitatea litoralului și sunt anunțate din timp”, a declarat col. Cornel Pavel, purtător de cuvânt Forțele Navale Române.

Pescarii își doresc acum reduceri de taxe pe salarii așa cum se face în alte domenii de activitate. În plus, vor ca legislația românească să fie armonizată cu cea europeană. În momentul de față în apele europene pescuitul cu traulere pe fundul apei este permis în timp ce în apele românești legislația interzice aceasta metodă.

„Comparativ cu cantitățile și capturile de acum trei ani.. Acum trei ani realizam la mare undeva la 10-12.000 de tone iar anul trecut am realizat 2.260 de tone. Oricând te poți trezi lângă barcă sau lângă vapor cu o mină. Ne-au promis că ne vor acorda un ajutor venit prin statul român, Ministerul Agriculturii, Fondul de Pescuit”, a declarat Laurențiu Mirea, președinte FOPMN.

În acest moment, flota românească de pescuit în Marea Neagră numără circa 1.000 de pescari, din care aproximativ 500 sunt scafandri. Ei îşi desfăşoară activitatea cu 28 de traulere de fund şi 158 de bărci pescăreşti.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233