dobroge.tv

Live

Triplă lansare de carte la Constanța. Profesorul Armand Goșu, autorul celor trei cărți, a discutat despre Rusia lui Putin, dar și despre războiul cu Ucraina

10 aprilie 2023
Publicitate

Triplă lansare de carte la Constanța. „Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internațional al anexării Basarabiei”, „Rusia, o ecuație complicată” și „Putin, obsesia imperiului”, au fost prezentate studenților constănțeni și iubitorilor de carte. La Biblioteca Județeană, profesorul Armand Goșu , autorul celor trei cărți a discutat despre Rusia lui Putin, dar și despre războiul cu Ucraina.

Cartea „Putin-obsesia imperiului” cuprinde articole scrise pe parcursul a aproape unui deceniu și jumătate. Volumul marchează o întreagă problematică a evoluției Rusiei putiniste și a declanșării, războiului cu Ucraina.

"Impactul acestui război este covârșitor și să rescrie, să reconfigureze instituțiile internaționale, să reașeze plăcile tectonice în geopolitica mondială, iar în funcție de cum performează țara noastră în această perioadă, sigur va fi mai bine sau mai prost situată în următorul ciclu politic care poate să aibă 30 de ani, poate să aibă 50 de ani, poate să aibă mai mult", a declarat conf. univ. dr. Armand GOȘU, profesor Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice.

"Ceea ce se petrece la granițele noastre trezește anumite aprehensiuni, anxietăți și îngrijorări ceea ce este absolut firesc, iar în spațiul public este un subiect care este cel puțin dacă nu în dezbatere într-o permanentă punere în contact cu el", a spus prof. univ. dr. habil Angelo MITCHIEVICI, director Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța.

Cum și-a construit Putin strategia de reconfigurare a imperiului sovietic? Care este regia balansului dintre restaurație și reformă în Rusia? Cum ne facem o idee despre ceea ce este Rusia actuală? Sunt doar o parte dintre întrebările la care veți găsi răspunsul în cele 360 de pagini.

"România se dovedește a fi una dintre țările cele mai puțin pregătite să facă față războiului hibrid purtat de Rusia, narative care sunt respinse la Chișinău unde instituțiile publice vedem că sunt destul de active pentru a combate propaganda rusească sau în Germania sau în Polonia sau în alte țări, văd că România are un succes destul de mare, ceea ce este îngrijorător", a spus conf. univ. dr. Armand GOȘU, profesor Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice.

În cartea sa, fiecare eveniment este urmărit foarte atent. Cititorii vor afla și cum Putin şi-a aruncat ţara cu cel puţin două decenii înapoi. Ba mai mult, conform autorului, Rusia de astăzi nu mai aparţine lumii civilizate. Tot el consideră asta voia de fapt să facă președintele rus: să distrugă țara pe care o conduce.

"Cea mai mare necunoscută în Rusia este timpul trecut, e istoria. Nu știi cum va arăta mâine și poimâine istoria de acum 100-150 de ani pentru că cel care are puterea politică nu știi ce va face din plastilina numită Istorie", a spus conf. univ. dr. Armand GOȘU, profesor Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice. 

Cele trei cărți ale sale, „Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internațional al anexării Basarabiei”, „Rusia, o ecuație complicată” și „Putin, obsesia imperiului” au fost lansate atât la Universitatea „Ovidius”, cât și la Biblioteca Județeană „I. N. Roman”.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233