CONSTANŢA. În marile magazine au apărut deja carnea de miel, dar și alte produse care se vor pune pe masa de sărbători. ''Ne uităm și noi unde e mai ieftin''
În unele magazine a început deja goana după cumpărături. Constănțenii pun în coș cele necesare pentru masa de Paște chiar dacă este încă prea devreme. Spun că acum sunt reduceri mai mari și în același timp, reușesc să evite și aglomerația de pe ultima sută de metri. Însă, chiar și cu ofertele expuse de către comercianți, constănțenilor li se pare că prețurile sunt mult prea mari.
În marile magazine a apărut deja carnea de miel, dar și alte produse care se vor pune pe masa de sărbători. Ofertele au fost și ele expuse, de aceea de teamă că prețurile se vor majora în apropiere de Paște sau că vor sta prea mult la coadă, oamenii preferă să-și facă cumpărăturile încă de pe acum.
„Luăm că ne uităm și noi unde e mai ieftin. Sunt reduceri acum că până la Paște se scumpesc. Am luat astăzi vopseaua de ouă și ouăle”
„E mai bine să le faci din timp, dar e în funcție de cum primești pensia”
„Nu e prea devreme că eu nu mă împac cu aglomerația”
„Mai bine din timp că se tot scumpesc”
În supermarketuri găsim ouă cu 20% reducere, pasca este și ea la ofertă, iar carnea de miel este mult mai ieftină decât în piață, acolo unde țăranii o vor vinde și cu 50 lei/kg.
Însă, chiar și cu toate ofertele de la rafturi, constănțenii spun că prețurile sunt prea mari pentru bugetul lor. Vor cumpără, însă câte puțin din toate.
„Am luat un cozonac, câteva ouă. Preţurile sunt mari, comparate cu restul comunității europene, sunt mari”
„E foarte scump, e mult pentru noi, chiar e mult”
Anul acesta, unii constănțeni susțin că vor aloca un buget mai mic comparativ cu anul trecut pentru Paște, însă chiar dacă vor cumpăra mai puțin, totuși de pe masă nu va lipsi nimic. Un singur lucru rămâne cel mai important pentru ei: să petreacă timp alături de cei dragi.