Restaurantele constănţene îşi schimbă meniurile - acestea vor include mai multe informații cu privire la conținutul preparatelor. ''Vor fi mult mai bine informați, este un pas înainte''
Meniurile restaurantelor oferă, din această lună, mult mai multe informații cu privire la conținutul preparatelor. Printre proprietarii și administratorii de localuri, părerile sunt împărțite: unii spun că este bine iar alții că schimbările nu pot fi puse în aplicare tot timpul. Clinții au și ei opinii diferite, unii citesc noile informații iar alții nu.
- De acum, în meniurile fiecărui restaurant, clienții trebuie să găsească, printre altele, ingredientele, cantitatea acestora, dar și valoarea nutrițională.
Spre exemplu, pentru o friptură de vită trebuie să se regăsească în meniu informații legate de valoarea nutrițională, conținutul de aditivi sau alergenii. Este o măsură valabilă pentru toate restaurantele, fast-food-urile și cantinele din România. Nu sunt exceptate de la această regulă nici cei care furnizează preparate în regim online. Sunt manageri care consideră oportună decizia ANPC și spun că astfel oferă mai multe informații clienților.
„Considerăm că oferim toate informațiile clienților, în special partea de E-uri. Vor fi mult mai bine informați, este un pas înainte. Vedem, cu această nouă ordonanță o luăm înainte și celor din Europa. Sperăm că vom putea implementa acest lucru și la nivel european”, a spus Nicu LASCU, manager restaurant.
„Din unele puncte de vedere, unele aspecte mi se par ok. Trebuie să dăm mai multe detalii despre produs, despre ceea ce oferim clienților, și este un lucru bun. Trebuie să oferim numărul de calorii, mi se pare foarte ok, sunt persoane care țin la acest lucru și își calculează caloriile, cât mănâncă în fiecare zi. O valoare nutrițională plus alergenii care trebuie să fie nelipsiți din meniu, iarăși un lucru bun, un aspect bun”, a spus Adrian BAZÂRU, bucătar șef.
Cu toate acestea, unele aspecte din noul set de reglementări vor fi greu de pus în aplicare.
„Se poate întâmpla ca un produs să nu îl găsesc la acelați furnizor de fiecare dată. Atunci există posibilitatea ca eu azi dacă îl i-au de la un furnizor, alt producător, să aibă o valoare nutrițională diferită. Și atunci intervine acest aspect. Atunci aspectul ăsta probabil va fi doar, din unele lucruri doar teoretic, că practic unele aspecte, din punctul meu de vedere e un pic cam imposibil de pus în practică”, a precizat Adrian BAZÂRU, bucătar șef.
Schimbarea fizică a tuturor meniurilor din restaurante a fost o provacare pentru manageri.
„A fost dificil să modificăm toate meniurile, a fost o provocare, dar odată ce implementez un meniu mare parte, un an de zile, mergi pe același meniu și este o muncă pentru început dar apoi stai mai liniștit”, a spus Nicu LASCU, manager restaurant.
Dacă unii clienți nici măcar nu sunt atenți la meniu și spun că nu îi interesează aceste aspecte, alții consideră că este o decizie bună pentru că astfel văd ce conține mâncarea din farfurie.
„Mă ajută mult din cauză că înainte nu știai clar ce pun ei în mâncarea asta și te așteptai la surpriză acum. Sunt atâtea suplimente și chimicale în produse că trebuie să știi ce este. De exemplu, eu mănânc mai mult fructe și legume și când văd niște E-uri acolo mă sperii de asta și consider că este foarte bine asta. Numai să nu fie prea multă informație pentru că obosește, asta din punct de vedere de marketing, că obosește persoanele”, a spus un constănţean.
Potrivit ANPC, managerii trebuie să schimbe meniurile astfel încât:
• Să ofere informații despre tipul și cantitatea ingredientelor care depășesc 20 de grame în produsul finit/ mâncarea furnizată.
• Să afișeze informații privind declarația nutrițională și a aditivilor utilizați astfel încât acestea să fie disponibile și accesibile direct la locul de desfacere sau oferire a acestor produse sau, în cazul comercializării la distanță, să fie disponibile consumatorului înainte de finalizarea comenzii.
• În ceea ce privește ultimele două categorii de informații, acestea trebuie să respecte prevederile europene, cele privind declarația nutrițională trebuie să fie în vigoare și să afișeze valoarea energetică și cantitățile de grăsimi, de acizi grași saturați, de zaharuri și de sare.
• Informațiile trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, ușor accesibil, lizibil, de neșters și nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou sau pe lista meniu.
Administratorii care nu se vor conforma vor primi în primă fază avertismente și apoi amenzi de până la zece mii de lei.