Între două... mandate! Constănțenii, nevoiţi să suporte în continuare mizeria din oraș
Cine ar trebui să asigure bunul mers al Constanței la o săptămână de la alegerile locale? Aceasta este întrebarea care îi macină pe constănțeni, fiindcă probleme sunt destule, iar multe dintre ele nu suportă amânare. Fostul edil pare că a lăsat orașul la voia întâmplării, iar primarul ales nu și-a preluat încă mandatul. Până când vor fi învestiţi în funcţii noii aleşi, constănțenii trebuie să suporte în continuare mizeria din oraș.
Alegerile locale au trecut, iar Constanța pare că a fost lăsată de izbeliște de administrația Făgădău, aflată acum la final de mandat. Situația riscă să rămână așa până când noul primar al orașului își va intra în atribuții. De exemplu, un morman de gunoaie zace de câteva luni în spatele unui restaurant din zona Dacia. Constănțenii au mari așteptări de la noii aleși locali.
"Eu am o părere proastă pentru administrarea întregului oraș. Este unul dintre cele mai frumoase orașe și unul dintre cele mai mizerabile orașe din punct de vedere al curățeniei. Îmi pare rău că se întâmplă treaba asta. Uitați-vă cât praf este în orașul ăsta. O dată nu am văzut să vină o mașină să stropească să așeze praful", a spus un constănţean.
Situația este similară și în alte zone din oraș. În apropierea unor unități de învățământ este multă mizerie. Se întâmplă în Tomis Nord. Pe lângă gardul școlii 29 sunt aruncate la întâmplare gunoaie menajere, ambalaje și pet-uri.
Nici centrul istoric nu stă bine la capitolul curățenie. În fața Colegiul Mihai Eminescu, elevii și trecătorii au parte de același peisaj deprimant.
Pentru a fi adunate gunoaiele, este nevoie de intervenția municipalității. Până când noul edil va prelua sarcinile specifice, Constanța pare să rămână orașul nimănui, înecat de gunoaie și praf.