dobroge.tv

Live

Haos pe ruta Năvodari – Constanța. Oamenii trebuie să plătească 9 lei, chiar dacă merg o stație ori mai multe: ''Nu avem cu cine să ne certăm, nu ne ia în seamă''

21 februarie 2023
Publicitate

Tarif unic, dar în neregulă, aglomerație și condiții improprii în autobuze. Acestea sunt câteva din nemulțumirile oamenilor care călătoresc pe ruta Năvodari – Constanța. În urma licitației lansate de Consiliul Județean Constanța, două firme, care realizau și până acum transport pe această rută, s-au asociat. Însă, în contract se stipulează faptul că tarifele trebuie să fie diferenţiate, în funcție de destinație. Cu toate acestea, realitatea din mijloacele de transport în comun este alta. Conducerea Consiliului Județean Constanța amenință cu rezilierea contractelor dacă nu se respectă clauzele contractuale.

Călători în picioare, tarif nelegal și un șofer de autobuz care nu poartă centura de siguranță. Acestea sunt doar câteva dintre situațiile pe care sunt nevoiți să le suporte cei care circulă pe ruta Năvodari – Constanța. Oamenii, mai ales cei care circulă frecvent pe această rută, sunt nemulțumiți, printre altele, de faptul că trebuie să plătească un tarif unic de 9 lei, chiar dacă merg o stație ori mai multe. Conform contractului, pentru o călătorie Constanța- Mamaia călătorii ar trebui să plătească 4 lei, iar pentru Năvodari – Mamaia- 5 lei.

“Atunci când s-a câștigat licitația, aceștia au câștigat-o cu o anumită ofertă pe distanțe separate, diferențial. Iar acum dânșii percep un tarifc unic de 9 lei pe traseul Năvodari – Constanța și retur indiferent că mergi doi kilometri până la piciorul podului să zicem, în Năvodari, sau 28 câți sunt până la gară”, a spus Gabriel CONSTANTIN, călător.

Practic, autoritățile spun că asocierea de firme care a câștigat licitație lansată de Consiliul Județean Constanța nu respectă clauzele contractuale.

“Au și transportatorii dreptate, dar noi avem un contract și ei trebuie să îl respecte. Transportatorii invocă faptul că ofertele lor au fost depuse acum doi ani de zile și prețul lor la carburant, salariu minim, inflația și alte costuri vis-à-vis de exploatarea și de efectuarea transportului s-au dublat, s-au triplat și nu pot să țină pasul cu aceste tarife. Sigur, noi nu am putut să le modificăm pentru că am avut o clauză, în 12 luni nu se modifică niciun fel de tarif, nu se modifică absolut nimic”, a spus Mihai LUPU, președintele Consiliului Județean Constanța.

Transportatorii au primit până în acest moment trei avertismente și două amenzi a câte 10.000 de lei fiecare. Cu toate acestea, tariful perceput a rămas neschimbat. Astfel, dacă nu vor fi respectate tarifele dispuse în contract, conducerea Consiliului Județean Constanța amenință cu rezilierea contractului.

“Săptămâna viitoare vom avea ședință și vom reglementa absolut totul . Pe 28, ultima zi din luna februarie vom reglementa absolut totul. Sigur că noi le-am cerut, am dat avertismente, am dat și amenzi, există riscul ca cei care nu respectă licențele și clauzele contractuale să le rezilieze contractul. Vom intra după ce vom regulariza aceste lucruri, vom intra pe controlul efectiv și pe supraveghere”, a precizat Mihai LUPU, președintele Consiliului Județean Constanța.

“Deci mergi o stație sau două sau mergi din capăt în capăt, același preț”

“Foarte mult, chiar și pentru Constanța e foarte mult, dar nu avem cu cine să ne certăm, nu ne ia în seamă”

Am încercat să obținem un punct de vedere referitor la acest subiect și de la reprezentanții firmelor de transport asociate, însă nu am reușit să luăm legătura cu ei.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233