Dramelor refugiaţilor ucraineni pentru care Constanţa a devenit a doua casă. Au petrecut primul Crăciun departe de ţara lor: ''Vreau acasă! Acasă!''

04 ianuarie 2023

Publicitate

A trecut aproape un an de când a început războiul în Ucraina. Părinți cu copii în brațe sau de mână, cu toții au fugit din calea bombardamentelor și a exploziilor pentru a-și salva viața. În urmă au rămas bărbații din cauza instaurării legii marțiale. Este un război neînțeles care a despărțit milioane de familii. Au găsit în județul nostru un adăpost. S-au creat prietenii, iar autoritățile au căutat pentru aceștia soluții. La Pavilionul Expozițional s-au strâns donații, sălile de sport s-au transformat în spații de locuit, iar constănțenii cu suflet mare și-au deschis ușile pentru a le oferi un adăpost. Și pentru copii s-au găsit soluții pentru a-și continua studiile. În unele unități de învățământ au fost create clase special pentru aceștia.

Pe 24 februarie 2022, imediat după lăsarea serii au început bombardamenele în Ucraina, iar oamenii speriați s-au ascuns în buncăre. A doua zi, ucraineni au început să fugă din țara vecină. Mulți au ajuns și la noi, iar aproape în fiecare zi am cunoscut povești cutremurătoare. Refugații ne-au spus printre lacrimi prin ce au trecut înainte de a ajunge în România, țara în care acum se simt în siguranță.

Ludmila, refugiată: „Când au început evenimentele, cursele s-au întrerupt, oamenii au început să se teamă de bombe. Am vrut de mai multe ori să plec și nu mi-a reușit. Intuiția mi-a spus că cea mai bună cale este să plec prin România”.

Mylana, refugiată: „Mama este îngrijorată pentru tata. Este civil, nu e soldat, dar bărbații nu pot să plece din Ucraina acum.”

Katya, refugiată: “Soțul meu a rămas în Ucraina. Retrăiesc în fiecare clipă și mă gândesc la toate cele întâmplate și că poate să fie și mai rău”.

Marina, refugiată: „Am decis să fiu puternică pentru copiii mei și să vin aici. Am venit doar noi, la vamă, politiștii n-au lăsat bărbații să treacă.”

Philipe, refugiat: „Casa noastră se află lângă aeroport. Acolo a fost aruncată o rachetă și a fost distrusă”.

Natașa, refugiată: „Am plecat când au căzut bombele în jurul Odessei”

Svetlana, refugiată: „În Ucraina este o situație îngrijorătoare acum.”

Olia, refugiată: „În data de 24 ne-am trezit în Kiev de la explozii, în jurul orel 5 dimineața. La 7 dimineața auzeam deja clar sunetul sirenelor”

Valentina, refugiată: „Vreau acasă! Acasă!”

Nikolai, refugiat: “Imediat cum va fi posibil, plănuim să ne întoarcem înapoi. Acolo este patria noastră, locul în care am crescut.”

Iulia, refugiată: „În fiecare zi visez la casa mea, la țara mea. Plângem. Vreau să mă întorc când totul va fi bine. Toți vrem acasă.”

Dorina, refugiată: „Îi este frică. Prima dată am crezut am crezut că nu este speriată, dar acum când aude vreun zgomot ciudat, îi este frică și mă întreabă ,,Mamă, ce se întâmplă?”. Mi-e teamă”

La Constanța, Valentyna a adus pe lume al treilea copil al său. A fost primul bebeluș născut la noi.

Valentyna NOSOVA, refugiată: “Foarte, foarte greu. Este a treia sarcină și voiam, bineînțeles, ca bebelușul să se nască cu toate rudele aproape, cu soțul, cu toți copiii. Am 39 de ani și eram îngrijorată despre cum va fi”

Cei rămași să îşi apare pământul, au ţinut piept invaziei, alții și-au ajutat semenii care s-au refugiat din calea războiului. Este și cazul lui Vladimir și Veronicăi.

Vladimir BOBOSCO, refugiat voluntar: „Am văzut pe internet și am sunat prietenii ,,Ce faci? Nu auziți ceva? M-am urcat în mașină la 7 – 7 și ceva și vreo 12 ore nu am ieșit din Kiev.”

Veronica BOLOCAN, refugiată: “Acum două săptămâni am venit și eu cu familia aici. Adică doar cu fetițele și nepoțelul pentru că bărbații noștrii au rămas acasă din cauza legii marțiale”

Mulți dintre ucraineni au ales să meargă mai departe în alte țări sau județe, au fost însă și o parte care s-a întors în Ucraina.

Larisa, refugiată: „Trebuie să mă întorc neapărat înapoi. Mama mea este acolo și este bolnavă, este la spital. Nu știu ce se întâmplă. Și nepoțica mea mică a rămas acolo”

Între timp, Pavilionul Expozițional s-a transformat în hub umanitar. Iar aici constănțenii au donat tot ceea ce au putut: de la haine și până la alimente și produse de igienă. Au fost și perioade când locația a fost aproape goală. Cel puțin la „raionul” de alimente și produse de îngrijire. Acestea erau primele care se dădeau, iar donațiile ușor ușor nu au mai acoperit nevoile refugiaților.

Încă din luna februarie de când au ajuns în Constanța, autoritățile au căutat soluții pentru aceștia. Oamenii și-au deschis casele pentru refugiați, iar unele săli de sport din cadrul unităților de învățământ au fost transformate în spații de locuit. Ba mai mult, unii au reușit să se și angajeze. Soluții s-au găsit și pentru copii. S-au organizat clase pentru ei să-și poată continua studiile.

Vladimir, elev: “La această școală eu mă simt foarte bine. Am fost la locuri de joacă cu români și de acolo am învățat câteva cuvinte și am început să vorbesc încet, încet”

A fost și primul Paște, dar și primul Crăciun pe care l-au sărbătorit departe de casă. Acum nu-și doresc decât un singur lucru: ca războiul să se încheie și să se întoarcă în țara lor.

Publicitate