INTERVIU DOBROGEA TV

Crăciunul printre colinde, emoții și amintiri. Un grup de actori constănțeni s-a unit într-o trupă de colinde: „Îți vine să plângi pentru că înțelegi că omul respectiv poate e singur de Crăciun sau poate nu a mai fost colindat de zeci de ani”

26 decembrie 2022

Redactia DTV

Publicitate

Sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej de bucurie care trebuie împărtășită cu cei dragi. Tocmai din acest motiv Dobrogea TV v-a pregătit o serie de interviuri speciale care vă vor transpune în lumea poveștilor, cu oameni și despre oameni din cele mai variate medii și domenii.

Vă aducem în atenție cu un grup de actori constănțeni care, uniți de prietenie și de pasiunea de a cânta, au format o trupă. An de an, se strâng și merg din casă în casă pentru a aduce spiritul Crăciunului în casele constănțenilor. Noi i-am cunoscut în urmă cu un an, atunci când au venit să ne colinde în redacție Dobrogea TV, iar acum vă facem cunoștință și dumneavoastră cu Georgiana, Răzvan și Marian și vă invităm să le ascultați poveștile, dar și colindele.

Alina Mitrache, reporter Dobrogea TV: Voi sunteți o gașcă de prieteni care ați format o trupă. De cât timp sunteți în această formulă?

Răzvan Radu, actor: Trupa a început când am fost student la actorie. Doamna Diana Cheregi era profesoara noastră de vorbire. Noi am fost la clasa Liviu Manolache - Lică Gherghilescu și domana Diana Cheregi ne-a învățat niște colinde pe care noi nu le auzisem în viața noastră, de prin partea cealaltă de țară, de prin Ardeal, cred. Sunau foarte vintage, foarte Grigore Ureche. Și ne-au plăcut foarte mult și aici s-a întrupat o trupă de colinde, cu acele colinde. Și am zis „Rupem cu astea, nu se poate” și evident, fiind studenți aveam o motivație foarte puternică în spiritul Crăciunului, bineînțeles. Nu aveam bani, trebuia să facem și noi de Crăciun ceva. Și așa a început trupa de colinde. Cu o gașcă de studenți la actorie, atunci. Acapella, fără instrumente, fără fancy stuff, cu acele colinde care într-adevăr au rupt. Toată lumea era „Mă, dar pe ăsta nu l-am auzit”. Toată lumea cânta „Florile Dalbe”, „Flori de măr” și noi veneam cu chestiile astea. Eram doar pe voci, fără instrumente, fără nimic. Asta a fost ani, ani, ani. Trupa s-a tot modificat. A venit unul, a venit altul. Și după care s-a făcut nucleul ăsta, cu venirea instrumentului și vocii lui Marian.

Marian Adochiței, actor: A venit chitara. Când a venit chitara? Acum vreo 12 ani. Avem ceva timp de când cântăm împreună. Mai e vreme de colinde. E o trupă foarte bine închegată. Într-un singur an nu am fost cu colindele, cred că în primul an de pandemie, eu nu am fost. Între timp a apărut chitara, vioara, tamburina, diferite instrumente, au apărut oameni, colinde noi.

Alina Mitrache: De unde le adunați?

Răzvan Radu: Încercăm în fiecare an să mai adăugăm ceva. Că e unul, că sunt trei, că sunt patru, să mai adăugăm ceva. Spre surprinderea noastră, oamenii le cam țin minte. De exemplu, acum au fost adunate astea cu caprele de la Paula Hriscu, pe care le-a propus Goergiana, aveam un Furdui Iancu, ăsta nu e colind neapărat. Merge la melodii ca nu sunt colinde, dar fiind cu „Hăi!Hăi!”. Le „coleindizăm” noi.

Marian Adochiței: Sunt o parte de la Ada Milea niște colinde extraordinare, colinde horror.

Răzvan Radu: În principiu, dacă ceva sună mai ciudat și sună și bine în același timp, îl dăm.

Marian Adochiței: Anti-colinde.

Alina Mitrache: Aveți voi acest termen de „anti-colinde”, care mie mi s-a părut tare interesant. Cum a apărut termenul?

Marian Adochiței: A apărut într-o scară de bloc.

Răzvan Radu: Eram într-o scară, sunt blocurile alea turn de pe lângă gară, noi urcam, coboram, nu prea deschideau oamenii. Aveam obiceiul acela pe care nu îl mai facem acum și de greutate și de vârstă, că urcam cântând și coboram cântând. Adică era un fel de colinde pe fitness. Și ne prosteam pe scările blocului, Marian dădea cu Chitara AC/DC, Pink Floyd.

Marian Adochiței: Și dintr-un Pink Floyd a ieșit un anti-colind.

Alina Mitrache: Cum este atmosfera la voi la repetiții și unde repetați? Unde vă întâlniți?

Marian Adochiței: Ne întâlnim la Mihai, el este gazda. El are spațiu mai mult, are un apartament cu patru camere. Oana, soția lui ne primește tot timpul și ne primește cu plăcinte, sarmale, gogoși, papanași, cremă de zahăr ars.

Alina Mitrache: Astăzi, de Crăciun, vă primește?

Marian Adochiței: Nu. Astăzi nu avem timp. Astăzi suntem doar pentru colindat.

Alina Mitrache: Vă aduceți aminte de vreo întâmplare haioasă din spatele scenei din timpul pieselor pe care le-ați interpretat la teatru? Că voi sunteți actori. Sau din timpul colindelor pe care le-ați avut pe unde ați mers. Vreo întâmplare simpatică?

Georgiana Mazilescu, actor: Eram chiar în timpul colindului, la colegul și prietenul nostru Liviu Manolache, cântam cu multă bucurie și spor, era totul foarte spornic, când, la un moment dat, s-a luat curentul, am rămas fără lumină, fiecare s-a întins după telefon, după lanterna telefonului, am început să cântăm la lumina acestora, să chiuim, să facem ca toate visele și ca toți zmeii. A fost un moment minunat, Liviu s-a dus repede după vreo trei patru instrumente, a început să cânte la 10 instrumente de-o dată. Totul a fost un întreg tablou feeric, minunat de Crăciun. Ne-am bucurat împreună, am dansat și până la urmă a venit și lumina.

Răzvan Radu: Ideea e cu momentele astea ad-hoc, ne planificate și în care se și întâmplă.. că a fost ceva artistic.

Marian Adochiței: Colinde pe întuneric. Colinde întunecate.

Răzvan Radu: Colinde la lumina lumânării, nu chiar pe întuneric.

Marian Adochiței: Asta s-a întâmplat și pe scenă, dacă tot e vorba despre teatru. La un moment dat, pe scena Teatrului de Stat Constanța s-a luat curentul. Am rămas în beznă, erau doar luminile de serviciu cu „exit”. Jucam „Bolnav închipuit”. Eu eram în rolul principal, bolnav închipuit. Era un personaj de compoziție, nu mă recunoștea nimeni. Și toți spectatorii nu știau ce să facă. Noi am continuat un pic, ne-am gândit că e o pană scurtă, a mers vreo câteva secunde și ne-am dat seama că nu se poate continua că nu vedeam nici noi unde călcăm pe scenă, nu vedeau nici ei nimic pe scenă și atunci am oprit spectacolul câteva secunde, am ieșit din personaj, am vorbit cu publicul, și-au aprins toți lanternele telefoanelor și am jucat cred că 10 minute la lumina telefoanelor publicului. A fost superb, extraordinar. S-a întâmplat totul foarte repede, nu a zis nimeni „nu” și și-au scot toți telefoanele de-o dată. O lumină foarte puternică și foarte caldă. Simțeai cumva că publicul este cu tine și nu îi interesa că nu e lumină. „Da, noi vrem să vedem un spectacol”. Am continuat, a venit lumina, lumea a aplaudat. A fost superb.

Interviul integral poate fi urmărit în clipul video de mai sus.

Publicitate