Atelier de creație pentru copii, la Muzeul de Artă. Preșcolarii de la o grădiniță din Constanța au decorat globulețe şi i-au scris Moşului
Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar în aceeași perioadă se împodobește și bradul. Însă, acesta este mai frumos atunci când globurile sunt făcute chiar de cei mici. Roz, roșu, albastru și verde sunt doar o parte dintre culorile pe care le-au ales preșcolarii de la o grădiniță din Constanța pentru a decora globulețele. Este o activitate care le dezvoltă abilitățile și atitudinile estetice, susțin specialiștii. Atelierul de creație a avut loc la Muzeul de Artă.
După ce au ascultat instrucțiunile, preșcolarii de la o grădiniță din Constanța au primit bile din polisteren pe care ulterior le-au decorat cu ajutorul acuarelelor și creioanelor colorate. Nu au avut o temă exactă așa că fiecare copil a avut ocazia să se exprime și să-și dea frâu liber imaginației.
Când vine vorba de imaginație, în special în cazul celor mici, nu există nicio restricție. Imediat de cum au primit globurile și ustensilele pentru a le decora au și trecut la treabă. Fiecare dintre ei și-au personalizat globul așa cum au vrut.
Clara are 4 ani și 5 luni. Activitatea nu i s-a părut deloc complicată, ba din contră, spune că s-a distrat. Pentru globul ei a ales culorile sale preferate: roz, albastru, verde și roșu. De abia așteaptă să-și împodobească bradul și să vină Moș Crăciun. I-a scris și o scrisoare cu ce cadouri să-i aducă. Își dorește o pereche de ghete și o bicicletă.
„Pictez un globuleț. Eu vreau să fac o inimioară”, a spus Clara.
Nu este singura care îl așteaptă pe Moș Crăciun. Și colegii ei i-au scris deja moșului o
scrisoare.
„Da, i-am scris deja. Un joc cu Spider-Man. O să-mi îndeplinească dorința”, „O ambulanță mare și niște role”, au spus doi dintre colegi.
De asemenea, cei mici au desenat și pe foi.
Această activitate contribuie la dezvoltarea gustului pentru frumos, a exprimării armonioase și echilibrate a emoțiilor, la dezvoltarea spiritului de apartenență la grup și a relațiilor armonioase cu membrii grupului, susțin organizatorii atelierului de creație.
„Aceste globulețe plus alte obiecte care vor fi realizare pe parcursul activităților pe care ni le-am propus în cadrul acestui proiect, vor împodobi anul acesta bradul de Crăciun”, a spus Cristina GELAN, educator muzeal Muzeul de Artă Constanța.
Atelierul de creație artistică este intitulat „Lumină și culoare – pictură și desen pe globuri”. Acțiunea face parte din proiectul „Lumea magică a formelor și culorilor”, pe care Muzeul de Artă Constanța îl implementează, în perioada noiembrie – decembrie 2022, în parteneriat cu o grădiniță din municipiu și Palatul Copiilor din Constanța.