Cătălin Moroșanu, prezent la Ovidiu. Le-a vorbit elevilor despre fenomenul de bullying și prevenirea consumului de droguri. GALERIE FOTO
Cătălin Moroșanu, cel mai iubit sportiv al luptelor de contact din România, a fost prezent miercuri, 23 noiembrie, la Ovidiu, la invitația primarului orașului, George Scupra.
Acesta a ținut un seminar pe teme sociale (bullying și prevenția împotriva consumului de droguri) în fața a peste 400 de elevi din Ovidiu, de la Liceul Tehnologic „Ion Podaru” , Școala Gimnazială Nr. 2 „Poet Ovidiu” și grupa de karate al Clubului Sportiv al orașului – Ashikara.
„Eu am fost victima bullyingului și am spus că am ajuns unde sunt în momentul de față, am reprezentat România, este momentul să dăruiesc înapoi. Vreau să vin în fața voastră și să spun că sunt exemplul potrivit din faptul că din bullying am ajuns să fac sport. Dacă nu eram victima bullyingului nu făceam sport”, le-a spus Cătălin Moroșanu elevilor din Ovidiu.
Copiii s-au bucurat de prezența marelui campion, iar la sfârșitul seminarului, după discuții libere și întrebări, au primit autografe și fotografii cu Cătălin Moroșanu.
„Ne onorează vizita lui Cătălin Moroșanu în orașul nostru și cred ca elevii noștri au nevoie de repere și de exemple pozitive. Sportul este cea mai bună alternativă pentru o viață sănătoasă și totodată îi ajută la disciplină și educație. Mă preocupă viitorul tinerei generații și de aceea facem tot ceea ce ține de noi să investim și să promovăm acest tip de evenimente. Le urez succes tuturor copiilor, la școală dar și în competițiile în care sunt angrenați și felicit părinții care își îndrumă copiii către sport”, a declarat primarul George Scupra.
Sursă foto: Facebook Dynamite Fighting Show