dobroge.tv

Live

Povești de viață trăite pe plaiurile Dobrogene

14 noiembrie 2022
Publicitate

Etnii de toate felurile, culturi cât cuprinde și multe religii. Cam așa se traduce Dobrogea din punct de vedere al populației. 14 noiembrie este ziua în care Dobrogea este sărbătorită de toate comunitățile care au crescut și s-au dezvoltat pe acest tărâm. Însă, indiferent de cultură sau tradiții, cu toții se mândresc că sunt dobrogeni. Astăzi s-au împlinit 144 de când regiunea noastră a devenit parte a României, după Războiul de Independenţă din anul 1878.

Dobrogea este tărâmul plin de diversitate culturală, emoție, frumusețe și onoare. La 14 noiembrie 1878 prințul Carol a lansat din Brăila „Proclamația către dobrogeni” și „Înaltul ordin de zi” către armată. Comunitățile din Dobrogea au crescut și s-au dezvoltat aici fără teamă, au studiat pe acest meleag și niciodată nu au existat discriminări.

„Împreună noi formăm cel mai omogen organsim eterogen, un cumul de obiceiuri și tradiții care indiferent de numărul lor, oamenii care le duc mai departe trăiesc într-o toleranță, într-o armonie și-ntr-un respect cum nu mai vedem în alte părți”, a spus Silviu COȘA, prefectul județului Constanța.

Pe meleagurile acestei regiuni trăiește în pace de zeci de ani un conglomerat etnic precum români, aromâni, bulgari, turci, tătari, rromi, greci, armeni, albanezi, lipoveni sau evrei. Însă, indiferent de cultură și tradiții, toți sunt dobrogeni, pentru că s-au născut și s-au format în Dobrogea.

„Sunt aromân, părinții mei vin din părțile Balcanilor, s-au mutat apoi în Durostorum, iar acolo prin Tratatul din septembrie 1940, am venit aici în România. Venirea noastră aici a fost nu doar o urmare a tratatului, a fost urmare unei existenţe noi a unei gene lăuntrice că aparținem unei latinități în general și a unei latinități răsăritene în special”, a spus Stere BECA, reprezentantul comunității aromâne.

Și la Constanța conviețuiesc numeroase etnii, însă niciodată nu au existat tensiuni între acestea. Fiecare a încercat să-și ducă mai departe valorile umane și culturale, trăind în armonie și pace. De „Ziua Dobrogei” câțiva reprezentanți ai comunităților care se află în orașul de la malul mării au depănat amintiri și au vorbit despre viața pe care au trăit-o pe plaiurile dobrogene.

„Am copilărit și am crescut în Constanța, aici am făcut liceul și aici mi-am desfășurat și activitatea”, a spus Florin CONSTANTIN, reprezentant comunitatea albaneză.

„Sunt născută din părinți armeni. Bunicii mei au venit în Constanța în anul 1895. Bunicii, părinții tatălui, s-au numit Măgărtician, eu am fost Măgărtician”, a spus Alice SIMION, reprezentant comunitatea armeană.

„Am avut colegi din toate etniile care există în Dobrogea, nu am avut probleme niciodată. Felul în care se comportă etniile în viața de zi cu zi este exemplară în Dobrogea de când mă știu”, a spus Mihail CARPUZ, reprezentant comunitatea bulgară.

Legea privind instituirea Zilei Dobrogei a fost adoptată la 19 noiembrie 2013 de Senat, la 9 septembrie 2015 a fost votată de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, iar pe 6 octombrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial. Luni se împlinesc 144 de ani de când Dobrogea, ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră, a devenit parte a României după Războiul de Independenţă din anul 1878.


Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233