CONSTANŢA. Singura toaletă din centrul istoric are lacătul pe ușă, pentru că a venit frigul și nu are nicio sursă de încălzire. ''Avem două posibilități: ori mergem la un local, ori facem pe noi''
Avem toalete publice însă majoritatea fie nu funcționează, fie sunt închise ori sunt în paragină. Așa că singurele locuri pe care le au la dispoziție constănțenii, dar și turiștii care au nevoie la baie și se află în Piața Ovidiu rămân restaurantele și terasele din zonă. Și asta pentru că, singura toaletă din centrul istoric are lacătul pe ușă, pentru că a venit frigul și nu are nicio sursă de încălzire, susțin reprezentanții Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat. RAEDPP dă însă garanții că va fi redeschisă în cel mai scurt timp. O situație incredibilă este și în Piața Pescăruș. Aici, există o toaletă, însă acces au doar comercianții.
Piața Ovidiu din Constanța este una dintre cele mai populate zone atât de către constănțeni, cât și de turiști. Zilnic, în special vara, sute sau chiar mii de oameni se plimbă prin centrul istoric al orașului, iar în fiecare an piața găzduiește zeci de evenimente și spectacole. Însă, există o problemă. În caz că au nevoie la baie, nu au unde să meargă. Și asta pentru că singura toaletă publică are lacătul pe ușă.
Cei care ajung în Piața Ovidiu se plâng că toaletele publice de aici nu funcționează, iar dacă au anumite nevoi trebuie fie să se abțină, fie să meargă la anumite restaurante unde de cele mai multe ori trebuie să și plătească.
Imaginea centrului istoric se deformează în ochii trecătorilor atunci când văd că autoritățile nu vin cu alte opțiuni în interesul cetățenilor. Și pentru că ușa este acum închisă, oamenii vor fi nevoiți să caute alte locuri unde există o baie disponibilă. Cea mai la îndemână soluție ar fi terasele sau restaurantele din zonă.
„Trebuiau deschise, nu să fie închise. E nevoie pentru toată lumea, toți turiștii”, „Ce poți să ai o părere bună? Mai multă preocupare din partea administrației”, „Nu e ceva de mirat că în România nu mai funcționează nimic, mai ales aici în centrul vechi”, sunt de părere unii constănţeni.
Pentru mămicile cu copii mici situația este și mai dificilă.
„Este un mare handicap, având în vedere că mai sunt și copii mici și ce facem? Mergem cu ei după copaci, după clădiri? Mă duc în mall-uri de obicei când am o problemă. Chiar acum câteva săptămâni am fost nevoită să merg ca să schimb copilul”, „Mă duc în altă parte. Intru într-un restaurant, bine dacă găsești că și astea sunt cu plată”, „Avem două posibilități: ori mergem la un local, sau a doua să facem pe noi”, sunt de părere unele mămici.
Mai mult, cei care locuiesc în zonă sunt revoltați pe faptul că unii oameni se orientează către locuri interzise și nepotrivite, iar igiena lasă de dorit.
„Se duc și fac prin boscheți, prin parcul ăla, își fac nevoile, pe după blocuri, nu e bine”, a spus un constănţean.
Toaleta publică ar fi trebuit să fie deschisă tot anul, însă reprezentanții Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat susțin că au luat această decizie deoarece nu beneficiază de niciun sistem de încălzire, dar nici de angajați. Aceasta a fost renovată în urmă cu un an, după ce timp de opt ani de zile nu a fost funcțională. Toaleta este amplasată lângă Muzeul de Istorie și Arheologie, aproape de Edificul Roman cu Mozaic, la subsol.
„În ceea ce privește grupul sanitar din Piața Ovidiu acesta este închis, pentru că nu dispunde de sursă de încălzire. Așa s-a anticipat că vremea se va răci în a doua lună de toamnă. Permanent cineva ar fi trebuit să se afle acolo pentru a păstra curățenia”, a declarat Cristina VASILE, compartiment Relații Externe-Comunicare Evenimente RAEDPP.
În Piața Pescăruș din cartierul Faleză Nord situația pare ireală. Pe ușa toaletei stă un lacăt de fier pe care îl pot deschide doar comercianții pieței.
„Grupul sanitar din Piața Pescăruș nu este o toaletă publică, el este pus la dispoziție exclusiv comercianților pieței. Există o cheie care se află la unul dintre comercianți pentru a avea acces”, a mai declarat Cristina VASILE, compartiment Relații Externe-Comunicare Evenimente RAEDPP.
Cei care ajung în aceste zone și au anumite nevoi fiziologice trebuie să găsească alte alternative, fie cer permisiunea administratorilor de restaurante, fie se abțin până la o benzinărie sau chiar până... acasă. Constănțenii speră ca în viitorul apropiat cineva se va gândi și la ei și la nevoile lor.