NAȚIONAL. Gemeni de patru anișori, salvați de un jandarm aflat în timpul liber: „Tată la rândul său, Lucian a realizat pericolul la care erau expuși micuții”

Un jandarm a devenit erou după ce a salvat doi gemeni în vârstă de patru ani care se rătăciseră pe un drum din Mehedinţi. Lucian se afla în timpul liber, însă nu a stat pe gânduri și le-a sărit în ajutor micuților.
Jandarmul din Mehedinţi era în zona localităţii Șimian când i-a observat pe cei doi. Micuţii păreau dezorientaţi şi alergau pe marginea drumului, extrem de aproape de maşinile care treceau cu viteză. Deşi era în timpul liber, bărbatul nu a stat pe gânduri şi a intervenit. Norocul i-a surâs când un bărbat care trecerea prin zonă i-a recunoscut pe copii. Fraţii gemeni au fost duşi în siguranţă acasă.
Întâmplarea a fost făcută publică pe rețelele de socializare de Jandarmedia Mehedinți
„Aflat în timpul liber, în timp ce conducea spre casă, colegul nostru, locotenent Lucian Ristea, a observat doi copii care fugeau pe marginea carosabilului, într-o zonă circulată intens, în apropierea localității Șimian. Tată la rândul său, Lucian a realizat pericolul la care erau expuși micuții, care alergau dezorientați și, pentru o clipă, s-a pus în locul părinților acestora. A oprit mașina, a alergat într-un suflet la copii, i-a luat în brațe și a încercat să afle cum au ajuns acolo și unde locuiesc. Confuzi și destul de speriați, gemenii de 4 ani, n-au știut să spună unde locuiesc, indicând o zonă unde nu erau case și nici unde vor să ajungă. Timpul trecea, așa că Lucian a luat legătura cu colegii de la Postul de Poliție Șimian, pentru a identifica familia celor doi frați.
Norocul lor a fost că pe drum s-au întâlnit cu un bărbat care i-a recunoscut pe copii și a indicat adresa unde trebuiau să ajungă. În scurt timp, cei doi frați au ajuns la părinți, care plecaseră disperați în căutarea lor. Aceștia le-au mulțumit colegilor noștri pentru implicare și pentru faptul că le-au adus în siguranță pe cei doi copii acasă.
O misiune de suflet încheiată cu succes, dublată de sentimentul datoriei îndeplinite și de bucuria unei familii reunite. Felicitări colegilor noștri!”
Sursă foto: Facebook Jandarmeria Mehedinți
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație

Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat

Termoficare Constanța anunță oprirea furnizării căldurii în municipiu începând cu 1 aprilie 2025

Guvernul a aprobat noul Registru General de Evidență a Salariaților în format online - REGES-ONLINE
Constanța, sub cod galben de vânt!
Dosar penal pentru bunuri contrafăcute! Ce au descoperit polițiștii într-un container
Cum se pregăteau casele țărănești pentru Paște în vremuri de demult?
Cetățean străin depistat de polițiștii de frontieră la volanul unui autocamion cu un permis de conducere fals
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

