Gunoiul din Constanța va fi colectat doar pe timpul nopții. Unii constănțeni consideră că acțiunea este binevenită: „E un lucru bun. Și din cauza mirosului”
Gunoiul din Constanța va fi colectat doar pe timp de noapte. Zeci de mașini care aparțin firmei de salubrizare a orașului, au mers seara trecută în toate zonele din municipiu pentru a strânge gunoiul din pubelele amplasate în cartierele constănțene. Acțiunea are drept scop fluidizarea traficului din timpul zilei, cât și păstrarea curățeniei. Mașinile vor acționa în fiecare seară începând cu ora 22.00. Mai mult, șoferii trebuie să fie atenți unde își lasă autoturismul. În cazul în care aceștia blochează accesul către ghenele de gunoi riscă să fie amendați.
În municipiul Constanța a început colectarea deșeurilor pe timpul nopții. Mașinile de salubrizare vor trece în fiecare noapte pentru a strânge gunoiul atât din zona blocurilor, cât și a caselor.
Este ora 22.43 și ne aflăm pe strada Solidarității. Chiar în acest moment în spatele meu o mașină de gunoi strânge deșeurile reziduale și reciclabile, însă acest lucru nu se întâmplă doar pe această stradă, ci în toate cartierele din oraș. În fiecare seară începând de la ora 22.00 și până la 6 dimineață zeci de mașini aparținând firmei de salubrizare vor colecta deșeurile din toate pubelele din Constanța, transmite Elenis Halep, reporter Dobrogea TV.
Și tot pe timpul nopții se vor executa și operațiunile de stropire, măturare și spălare a căilor publice.
Unii constănțenii sunt de părere că această acțiune este binevenită pentru că va ajuta la fluidizarea traficului din timpul zilei.
„Un lucru bun, nu mai deranjează circulația care e așa cum e. Lucrările care sunt, e mai bine noaptea, mai ales în perioada asta cu lucrările”, spune un constănțean.
„E foarte bine dacă doar pe timpul nopții, pentru trafic e mai bine”, spune un alt constănțean.
„E mai bine decât ziua. Că ziua e foarte aglomerat orașul și n-au loc, n-au unde să întoarcă, unde să se ducă, e ok”, spune o constănțeancă.
„E bine, e un lucru bun. Și din cauza mirosului. E mai bine noaptea”, spune o altă constănțeancă.
Există însă și constănțeni care consideră că tranzitarea zonelor pe timpul nopții duce la perturbarea liniștii locuitorilor orașului.
„Păi deranjează populația noaptea. De ce nu vine ziua? Nu mă pricep. Banii n-i ia, restul s-a terminat”, spune un constănțean.
Autoritățile locale consideră că prin această acțiune vor contribui decisiv la îmbunătățirea calității factorilor de mediu și vor reduce riscul de îmbolnăvire a constănțenilor, risc provocat de microorganismele din praful stradal. În acest fel Constanța se alătură marilor orașe europene în care operațiunile de colectare se efectuează pe timpul nopții, susțin reprezentanții municipalității.
„Regulamentul serviciului de salubrizare s-a modificat pentru fluidizarea traficului, reducerea costurilor și utilizarea eficientă a parcului auto”, a declarat Valentina Chiriță, inspector Primăria municipiului Constanța.
Șoferii trebuie să știe că oprirea sau staționarea autovehiculelor, care împiedică accesul mașinilor de gunoi în zonele în care sunt amplasate pubelele de colectare, se sancționează cu sume cuprinse între 400-800 de lei pentru persoane fizice și între 500-2.500 de lei pentru persoanele juridice. Mai mult, mașinile ar putea fi ridicate, iar amenda este de 450 de lei pentru ridicare, 120 lei pentru transportarea acesteia și 60 de lei pentru depozitarea ei.