dobroge.tv

Live

Sejururile la mare, mai ieftine prin programul „Înscrieri Timpurii”. Cât costă să rezervi de acum o vacanță pe litoral

10 octombrie 2022
Publicitate

Românii sunt dornici de vacanță. O parte dintre aceștia și-au făcut deja rezervare pentru vara viitoare. Primele pachete turistice din programul „Înscrieri Timpurii” au fost lansate încă de luna trecută. Ofertele pentru un sejur la mare sunt acum chiar și la jumătate de preț. Multe unități de cazare de pe litoral și-au păstrat tarifele nemodificate în comparație cu anul trecut sau, în unele cazuri, sunt hoteluri care promovează sejururi la prețuri mai mici decât în 2022.

Vacanța la mare este acum mai ieftină cu până la 50% dacă sejurul este achitat până la 31 decembrie. Programul „Înscrieri Timpurii” a fost lansat încă din luna septembrie. Încă de atunci telefoanele agențiilor de turism sună aproape continuu.

Pentru stațiunea Mamaia tarifele pornesc de la 174 de lei pe noapte cu reducerea early booking pentru doi adulți la un hotel de trei stele, în timp ce în sudul litoralului prețurile pornesc de la 65 de lei pe noapte pentru un hotel de două stele, pentru doi adulți”, a declarat Ștefan Necula, agent de turism.

De pildă, pentru o noapte de cazare cu mic dejun inclus la un hotel de trei stele din Costinești veți plăti 196 de lei. În stațiunea Jupiter, pentru aceeași variantă, veți scoate din buzunare și mai puțin. Mai exact, 164 de lei. Oferte sunt și pentru pachetele all inclusive.

Hotelurile cu all inclusive au o reducere importantă în această perioadă. Tarifele pornesc de la 369 de lei pentru o cameră dublă pe noapte pentru doi adulți”, a mai declarat Ștefan Necula, agent de turism.

Pentru a beneficia de reduceri substanțiale, tot mai mulți români își rezervă vacanța pe litoral chiar și cu un an înainte. Cele mai mari sunt în capetele de sezon iar cele mai căutate hoteluri sunt cele de două, trei și patru stele.

Facilitățile sunt foarte bune, discounturile sunt de la 30% cu o medie de 25% pentru pachetele contractate până la data de 31 decembrie, apoi aceste discounturi scad proporțional la 15-10% până la 31 martie și 31 mai”, a declarat Anca Nedea, hotelier stațiunea Venus.

„Sunt niște bani pe care noi îi strângem acum și îi folosim pentru investiții. Îi vom recupera probabil, acest early booking, diferența de 10%-20%, mă rog, alții practică mai mult, îi vom recupera probabil în vârf de sezon unde tarifele după cum știți sunt mai mari”, a declarat Nicolae Bucovală, hotelier stațiunea Mamaia.

Hotelierii le recomandă românilor care vor să vină la mare la anul să-și rezerve din timp un sejur pentru că, susțin aceștia, evoluția tarifară este indecisă după primul trimestru al anului 2023.

„Toate aceste presiuni, toți acești indicatori care au un trend ascendent într-un mod exponențial clar vor afecta tarifele printr-o creștere a acestora”, a mai declarat Anca Nedea, hotelier stațiunea Venus.

Unitățile de cazare din stațiunea Mamaia se laudă deja cu un grad destul de ridicat de rezervări făcute prin programul „Înscrieri Timpurii”. Tot mai mulți români preferă să-și plănuiască vacanța din timp mai ales că astfel pot beneficia și de reduceri.

„Planificam din timp: trebuie buget pentru vacanță, trebuie concediu planificat la muncă”, spune o constănțeancă.

„Sunt pe principiul când îmi vine o idee, hai să o facem, hai să mergem! Nu mă hotărăsc din timp, nu! Niciodată nu mi-am planificat o vacanță cu mult timp înainte”, spune o altă constănțeancă.

Ofertele turistice pentru majoritatea unităților de cazare din stațiunile de pe litoralul românesc vor fi lansate până la 1 noiembrie.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233