Evenimentul „Zilele Culturii Armânești”, organizat la Muzeul de Artă Constanța
Comunitatea Armână din România a organizat în acest weekend la Constanța cea de a XVII-a ediție a evenimentului „Zilele Culturii Armânești”. Acesta își propune să aducă în prim-plan activități care să ofere o imagine mai bună a acestei comunități. De asemenea, au fost discutate și care sunt cele mai bune metode de păstrare a limbii și culturii armești. Evenimentul a avut loc la Muzeul de Artă.
„Am vrut să punem la cale organizarea „Zilei Naționale a Armânilor”, pentru prima oară în București în 2002. Să facem piese de teatru în aromână, să mergem în tot balcanul cu ele, să ne conectăm cu armânii din balcani, care vorbesc armânește. Sunt totuși optimist că vom face Republica virtuală Armânească în care armânii din întreaga lume să trăiască cu înțelegere și dragoste. Să fim cu toții împreună”, a declarat Toma Enache, regizor de film.
„Avem un document european, primul document european care ne recunoaște ca popor cu limbă și identitate. Este de fapt o recomandare culturală, dar are acea valoare extraordinară de document european și suntem recunoscuți ca popor și cu limbă și așa mai departe”, a declarat Kira Iorgoveanu, scriitoare.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

