Familia Delfinariului din Constanța se mărește. Marusia, unul dintre delfinii aduși din Ucraina, este gestantă
Familia Delfinariului din Constanța s-ar putea mări. Marusia, unul dintre delfinii aduși din Ucraina, este gestantă. Reprezentanții Complexului Muzeal de Științe ale Naturii spun că trauma prin care mamiferul a trecut ar putea să fie o problemă pentru puiul nenăscut. Tocmai de aceea, Marusia este păzită permanent de antrenori și medici. Aceștia speră ca până la sfârșitul lunii septembrie să se nască puiul de delfin.
Marusia nu va mai face toate ghiumbușlucurile pe care le făcea alături de ceilalți cinci delfini. Aceasta este protejată pentru că va aduce pe lume un pui de delfin. Chiar și în aceste condiții, mamiferul continuă să facă spectacol la fiecare demonstrație.
„Într-adevăr, nu va mai face anumite elemente mai spectaculoase pentru că totuși, este însărcinată”, a declarat Florin Mazilu, antrenor.
Sarcina Marusiei a fost descoperită întâmplător la analizele periodice. Mamiferul are șapte ani și provine de la un Delfinariu din Harkov, Ucraina.
„Noi speră că da. Suntem oarecum circumspecți pentru că nu putem să nu luăm în calcul transportul, trauma pe care Marusia a suportat-o câteva luni de zile, sarcina la delfin durează 12 luni. Așadar, în mai, până în mai când i-am adus noi aici ei au fost în zonă de război. Este o femelă care ar fi la prima naștere”, a declarat Iulian Călin, manager Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Totul este pregătit pentru momentul în care puiul de delfin se va naște. De când au aflat că este însărcinată, Marusia este păzită permanent de către antrenori și personal medical. Când va veni momentul, delfinul va sta separat de ceilalți cinci, într-un bazin alăturat. Timp de câteva zile mama și puiul vor sta împreună.
„Suntem foarte, foarte atenți, supravegheați încontinuu, tot timpul este cineva aici. Antrenorii stau cu ei, medicii. Medicul nostru, medicul ucrainean, toată echipa suntem foarte, foarte grijulii”, a mai declarat Iulian Călin, manager Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
„O perioadă puiul bineînțeles că stă separat după ce se va naște, deoarece nu trebuie să intre imediat cu ceilalți delfini”, a mai declarat Florin Mazilu, antrenor.
Oamenilor prezenți în sală le-a plăcut reprezentația celor șase mamifere.
„Foarte frumos. Este pentru prima oară când venim aici, suntem din Arad. Mi-a plăcut foarte mult săriturile, jocul, muzica îmi place”, spune un turist.
Fetiță: Mi-a plăcut foarte mult.
Reporter: Ce ți-a plăcut?
Fetiță: Mi-a plăcut că au sărit foarte tare.
***
Constănțeancă: Totul a fost foarte frumos, super spectacol.
Reporter: Ați mai fost la Delfinariu?
Constănțeancă: De când sunt șase delfini, nu.
Cei patru delfini aduși din Ucraina vor mai rămâne la Delfinariul din Constanța, cel mai probabil, până la terminarea conflictului din țara vecină.