dobroge.tv

Live

Vești bune pentru turiști. Prețurile de pe litoralul românesc vor începe să scadă: „Față de vârful de sezon, scad între 50% și 75%”

23 august 2022
Publicitate

Veşti bune pentru cei care n-au ajuns încă la mare. Prețurile de pe litoralul românesc vor începe să scadă în perioada imediat următoare. Tarifele vor fi astfel reduse cu până la 70%. În doar câteva zile va începe și programul „Litoralul pentru Toți”. Mulți hotelieri au furat startul așa că au ieftin deja cazarea. De pildă, dacă până acum pentru o noapte la un hotel de trei stele plăteați 300 de lei, acum aceasta va costa 80 de lei.

Zeci de mii de turişti îşi petrec vacanţa pe litoralul românesc. Prețurile au început să scadă așa că cei care au ales să vină la mare în această perioadă au găsit tarife mai mici decât în vârf de sezon.

„E ok. E destul de bine şi ca preţ și este destul de ok”, spune o turistă.

Nu sunt prețurile așa cum… Probabil în partea de nord a stațiunii prețurile sunt mai mari. Aici sunt rezonabile. Acum depinde și ce vrei să consumi. Un prânz, trei persoane doi adulţi şi un copil - undeva la 170 de lei. Și cazarea e ok, suntem la un hotel, ne-am luat de vreo câteva luni, prețurile au fost ok. Cu mic dejun, totul bine”, spune o turistă.

Turist: Față de acum trei ani e același... E un pic mai scump acum pentru că a crescut inflația. În rest e la fel.

Reporter: Prețurile cum sunt?

Turist: Acceptabile pentru perioada care este acum.

Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile litoralului românesc la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană.

Prețurile față de vârful de sezon scad între 50% și 75%. Avem foarte multe rezervări pentru perioada aceea deja efectuate. În continuare interesul este unul sporit pentru perioada de final a sezonului”, a declarat Ștefan Necula, agent de turism.

De pildă, dacă în timpul sezonului o cameră la un hotel de 3 sau 4 stele costa între 300 și 450 de lei pe noapte pentru două persoane, acum turiștii vor scoate din buzunare în jur de 150 de lei. Desigur, tarifele cresc în funcție de serviciile pe care și le dorește clientul.

Ajung undeva la 150-160 fără mic dejun, 190 cu mic dejun. Se adaugă fișa cont suplimentară dacă doresc să-și ia cu mese incluse”, a declarat Andra Sandu, manager hotel 3 stele.

Încep camerele să se ieftinească. O cameră poate să ajungă în jur de 450 de lei pe noapte cu mic dejun inclus”, a declarat Victor Holban, şef recepţie.

Ne aflăm într-o cameră dubla-standard, la tariful de 530 de lei/noapte cu mic dejun inclus pentru doi adulţi. Preţul acestei camere va scădea cu 10%, preţurile pornind astfel de la 480 lei/noapte cazare în cameră dublă cu mic dejun inclus”, a declarat Elena Drăghici, manager hotel.

Majoritatea unităților hoteliere care urmează să scadă prețul la cazare este înscrisă în programul „Litoralul pentru Toți”, care teoretic ar fi trebuit să înceapă pe 1 septembrie. Însă, o parte dintre hotelieri au furat startul.

În luna septembrie am pregătit o ofertă de două nopți plus una gratuit. Astfel, din 4 septembrie până pe 10 septembrie tarifele pornesc de la 845 de lei pe sejur cu mic dejun și o fișă cont în valoarea de 100 de lei”, a mai declarat Elena Drăghici, manager hotel.

De la jumătatea lunii septembrie prețurile vor scădea și mai mult.

Sejurul de trei nopți pornind astfel de la 640 de lei la fel cazare cu mic dejun și o fișă cont în valoarea de 100 de lei pe sejur”, a mai declarat Elena Drăghici, manager hotel.

În program sunt înscrise deja 27 de hoteluri din toate staţiunile, dar patronatele estimează că se vor înscrie aproximativ 100 de unități hoteliere până la data începerii programului. Astfel, turiştii vor avea la dispoziţie circa 10.000 de locuri de cazare pe noapte. Însă, unii agenți de turism nu cred că vor reuși să le vândă pe toate.

Pe litoral acolo undeva sezonul este mult mai scurt decât în orice altă destinație din România, impactul este unul sever, ceea ce ne aduce o scădere dramatică a numărului de vacanțe vândute și a numărului de camere ocupate pe litoral”, a declarat Corina Martin, agent de turism.

Scăderea se datorează și începerii anului școlar mai devreme, susțin unii agenți de turism. Și asta pentru că, potrivit acestora, în această perioadă cei mai mulți dintre turiștii care veneau la mare erau părinții cu copii.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233