''Cadeți pentru 3 zile''. 25 de elevi de clasa a şaptea s-au îmbarcat pe o navă de luptă contra minelor, în Portul Militar Constanța
Într-un context geo-strategic tot mai complicat în regiune, România caută să-și suplimenteze forțele armate prin recrutarea de tineri voluntari. La Constanța, elevii de școală generală au intrat într-un program numit "cadeți pentru 3 zile" în care trăiesc aidoma soldaților din marina militară și văd ce-nseamnă viață pe vapor. 25 de copii din satele Dobrogei au ieșit azi pe mare cu o navă de luptă care i-a lăsat fără cuvinte. Comandații Garnizoanei speră să-i atragă în acest fel pe cei mici spre Liceul Militar de Marină.
25 de elevi de clasa a 7-a s-au îmbarcat de dimineață pe o navă de luptă contra minelor, în Portul Militar Constanța. Imediat ce nava s-a desprins de cheu, a început instructajul.
Copiii au fost împărțiți pe grupe și dați în grijă ofițerilor, iar prima lecție de navigație costieră a fost predată direct pe puntea de comandă.
Nava de lupta i-a dus pe cei mici până la Vama Veche și înapoi acasă. Drumul de-a lungul litoralului, la câțiva kilometri în larg, i-a fascinat pe tinerii cadeți. Împrăștiați pe punțile exterioare, printre arme și ofițeri de punte, au petrecut cele mai frumoase 8 ore din viața lor, martori fiind la manevrele de luptă.
„Îmi place foarte mult, a fost ceva peste așteptări. M-așteptam să nu fie așa de frumos. Mi-a plăcut foarte mult", a spus o tânără.
"Mă bucur că am avut ocazia să ajung aici să cunosc mulți cadeți”, a spus o altă fată.
Armata Română caută mii de tineri ca să-și întărească trupele combatante, iar liceele militare așteaptă tineri cu porțile deschise. Programul "Cadeți pentru Trei zile" se adresează în special copiilor din zonele mai îndepărtate de Constanța, ce ar putea să fie atrași de o carieră militară.
„În cele două zile cât au fost alături de noi văd că s-au schimbat la față, și-au format o opinie vis-a-vis de viața militară", a spus col. Liviu VÎLCEA, comandantul Centrului Militar Zonal Constanța.
După ce excursia copiilor de clasa 7-a s-a încheiat, echipajul i-a adus în siguranță la mal, iar cei mici au plecat acasă cu multe amintiri de povestit și cu dorința de a se-ntoarce într-o bună zi, pe puntea navelor de luptă.