A început „Stagiune estivală a artelor spectacolului”: constănțenii și turiștii au șansa de a participa gratuit la spectacole de teatru și concerte
Constanța s-a transformat într-o capitală a culturii în perioada verii. „Desculț în parc”, „Maria Tănase. O poveste”, „Cea mai frumoasă soție” și „Gaițele” sunt doar o parte dintre piesele de teatru care se vor juca în Parcul Arheologic și la Teatrul de Vară Soveja. Astăzi a început „Stagiunea estivală a artelor spectacolului”. Până pe 28 august vor avea loc 39 de spectacole de teatru și concerte.
Constănțenii, dar și turiștii care aleg litoralul românesc, au șansa de a vedea o selecție variată de spectacole de teatru și muzică produse de instituții culturale din întreaga țară. „SEAS – STAGIUNEA ESTIVALĂ A ARTELOR SPECTACOLULUI, iulie-august 2022” a fost joi lansat la Constanța.
„38 de spectacole din toată țara, sunt 25 de teatre dramatice, patru teatre naționale. Vorbim de spectacole de muzică cum este Familia Adams. Vorbim de concert, concert de jazz, unul din cei mai mari muzicieni din România, Sorin Slat”, a declarat Erwin Șimșensohn, director Teatrul de Stat Constanța.
„Nu am văzut arta să promoveze urâtul. Promovează frumosul și înnobilează sufletul. Înseamnă enorm în dezvoltarea societății, în formarea oamenilor și în eliminarea tensiunilor din societate. Din discuțiile avute cu Ministerul Turismului, cu oamenii din turism, o parte esențială în dezvoltarea turismului este partea de divertisment, industria divertismentului ca o componentă esențială a turismului”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
Timp de opt săptămâni, în cadrul stagiunii se vor juca printre altele și următoarele piese de teatru: „Desculț în parc”, „Maria Tănase. O poveste”, „Cea mai frumoasă soție” și „Gaițele”
Autoritățile și-ar dori ca domeniul cultural să fie și mai mult promovat, însă au recunoscut că în acest moment județul nostru nu are infrastructura necesară.
„S-au distrus grădini de vară, cinematografe care au fost lăsate de izbeliște. Nu vorbesc doar de municipiul Constanța, vorbesc per ansamblu. Uitați-vă ce înseamnă grădini de la Neptun și până la Mamaia. În ultimii 10-15 ani tot asistam la o involuție a culturii, care se reflectă și în viață socială”, a mai declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
„Cred că un oraș cum este Constanța este inadmisibil să nu aibă clădiri dedicate pentru spectacole, o sală mare de teatru, un teatru de vară renovat și reabilitat”, a mai declarat Erwin Șimșensohn, director Teatrul de Stat Constanța.
De cealaltă parte, viceprimarul municipiului Constanța și-ar dori ca pe viitor turiștii care vin la mare în concediu să poată avea mai multe evenimente culturale.
„Investiția în cultură pentru noi este un lucru foarte important pentru noi din punct de vedere turistic, economic și un lucru pe care noi l-am spus de la bun început, ne dorim ca sezonul estival să fie cât mai lung nu doar în lunile de vară și cei care vin în Constanța să nu vină pentru mare și soare, ci și pentru o agendă încărcată pe care o pot găsi în orașul Constanța”, a declarat Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța.
Piesele de teatru și spectacolele vor avea loc până pe 28 august în Parcul Arheologic și la Teatrul de vară Soveja. Intrarea nu este gratuită. Biletele pot fi achiziționate la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța sau din incinta Teatrului de Vară Soveja, cu două ore înainte de spectacole.