Desfăşurare de forţe pe plaja de la Neversea. Zeci de oameni construiesc scenele şi asamblează barurile, 150 de artiști vor încinge atmosfera pe litoral
Patru zile, cinci scene și 150 de artiști – asta îi așteaptă pe cei care vor păși în lumea distracției de la Neversea. Mai puțin de două săptămâni îi despart pe participanți de atmosfera de festival și tot atât mai au la dispoziție organizatorii să pregătească plaja. Zilele acestea, este o întreagă desfășurare de forțe pentru a amenaja zona. Se construiesc scenele și se asamblează barurile, iar la final atenția principală va cădea pe decorul de poveste.
A început numărătoarea inversă până la cel mai tare festival de la malul mării. Zilele acestea este forfotă mare pe plaja Neversea. Zeci de oameni lucrează intens pentru ca fiecare detaliu să fie pus la punct până la startul evenimentului.
Organizatorii Neversea revin în forţă și investesc anul acesta 10 milioane de euro. Pentru amenajarea plajei au fost aduși muncitori străini. Cea mai mare provocare este însă construirea scenei principale.
„Momentan avem vreo 40 de persoane care pregătesc main stage-ul, urmează până la începerea festivalului, o să fim undeva la 150 de persoane, crește în funcție de cum ne apropiem. Momentan ne încadrăm destul de bine”, a declarat Patricia Rusu, producător scenă principală.
Pe lângă mainstage, vor fi alte patru scene secundare și mai multe zone în care se vor servi mâncare și băutură, iar în cadrul festivalului vor avea loc și activități sportive atât pe apă, cât și pe nisip.
„Acolo o să fie barurile, mai avem partea de VIP, de Backstage a artiștilor, în rest, ce vedeți aici, sunt containerele noastre, deci de producție, iar în partea cealaltă sunt containerele de la Neversea”, a adăugat Patricia Rusu, producător scenă principală.
Fanii festivalului așteaptă cu nerăbdare începerea ediției din acest an, mai ales că distracția din ultimii doi ani a fost anulată de pandemia de coronavirus.
Preţurile pentru patru zile şi patru nopţi de distracţie la malul mării, la cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, pornesc de la 124 de euro + taxe. În acest an, fanii pot cumpăra abonamente şi în rate. Evenimentul va avea loc în perioada 7- 10 iulie.