CONSTANŢA. Competiție nautică internațională organizată în premieră de Academia Navală ''Mircea cel Bătrân''
Competiție nautică internațională organizată în premieră de Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Șase echipaje se întrec timp de două zile la probele de yachting și caiac. Trei dintre acestea sunt din Polonia și Bulgaria. Concursul a fost organizat sub egida „150 de ani de învățământ românesc de marină”.
S-a dat startul primei competiții nautice internaționale organizată de Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța. La concurs participă două echipaje din Polonia, unul din Bulgaria, două de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și una de la Universitatea Dunărea de Jos. Fiecare echipaj a fost format din câte 4 membrii.
“Navele trebuie să meargă contra vântului aproximativ 500 de metri unde vor întoarce, vin să ocolească din nou geamandura de start, vor merge iar contra vântului și vor coborâ în final cu vântul din spate”, a declarat lt. cmdr. Ovidiu Cristea, director echipament tactică și armament naval ANMB.
Competiția a fost realizată sub egida „150 de ani de învățământ românesc de marină”. Ambarcațiunile au fost puse la dispoziție de Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Ieri, concurenții din Polonia și Bulgaria au ieșit pe lac să se obișnuiască cu aceste yachturi.
“Au de parcurs o distanță de aproximativ o milă în urma căreia se face un clasament. Au astăzi cinci curse de realizat. În urma celor cinci curse se face un clasament la yachting”, a declarat col. Cristinel Olaru, șeful biroului de educație fizică a ANMB.
Primele curse au fost câștigate de către echipa Poloniei.
Ștefan practică yachting-ul de aproximativ cinci ani și spune că vrea să facă o carieră în acest domeniu. De altfel, concurează pentru a doua oară la un concurs de acest gen. Despre competiția care a avut loc marți spune că este un foarte strânsă.
“Polonezii sunt foarte bine antrenați, e destul de dificil, da. Am ratat câteva starturi, dar ne descurcăm”, a spus Ștefan Olaru, concurrent.
Acum, cele șase echipaje se pregătesc pentru cea de-a doua probă, cea de caiac.