dobroge.tv

Live

Ovații și ropote de aplauze la Delfinariul din Constanța. Cei patru delfini din Ucraina au făcut spectacol alături de Ni-Ni și Chen-Chen

20 iunie 2022
Publicitate

Delfinariul din Constanța - singura atracție de acest fel din România - a oferit în weekend pentru prima dată un spectacol în care au evoluat delfinii din Ucraina. Cele patru mamifere salvate din Harkov împreună cu Ni-Ni și Chen-Chen le-au oferit tuturor celor prezenți mai multe momente absolut uluitoare! Au smuls ovații și ropote de aplauze sutelor de copii și părinți veniți să-i vadă cum evoluează împreună. A fost pentru prima dată în istoria Delfinariului când șase delfini au făcut spectacol în același bazin.

Salturile celor șase delfini, joaca cu mingile, dansurile cu antrenorii lor și cursele de viteză prin bazinul principal i-au încântat pe turiștii și pe copiii veniți să petreacă jumătate de oră în compania lor. Au cântat cu ei, au dansat și i-au aplaudat minute-n șir, la spectacolul oferit în bazinul acoperit.

Delfinii Marusa, Veter, Kiki și Maia, împreună cu cei trei lei de mare - Alex, Mary și Zosia, au plecat din Harkov în momentul în care clădirea în care trăiau a fost bombardat de ruși. Constanța i-a primit cu brațele deschise iar bazinele Delfinariului de la malul mării au fost reorganizate astfel încât mamiferele din Ucraina să se acomodeze cât mai ușor.

După 30 de zile de carantină, a urmat primul spectacol împreună cu antrenorii români. N-a fost deloc ușor.

Partea de cooperare, de lucru împreună, este un pic mai dificilă deoarece sunt două stiluri de lucru diferite”, a declarat Angelica Curlișcă, șef secție Delfinariu.

Spre surprinderea tuturor, delfinii ucrainieni s-au adaptat incredibil la noile condiții, iar Ni-Ni și Chen-Chen, mamiferele din Constanța i-au primit bine în noua lor casă.

Avem colegi minunați. Aici este un loc minunat și foarte prietenos și toți sunt amabili cu noi”, a declarat Elena Komogorova, antrenor delfin.

Sunt sincronizări de făcut, mai e de adaptat puțin, însă am căutat să vedem cum arată o demonstrație combinând cele două exerciții: ale noastre și ale lor”, a declarat Iulian Călin, director CMSN.

Cei patru delfini din Ucraina împreună cu Ni-Ni şi Chen-Chen vor avea la început câte două spectacole pe zi, urmând să treacă apoi la trei reprezentaţii în cursul săptămânii şi la câte patru în zilele de sâmbătă şi duminică.

Super, super. Incredibil”, spune o turistă.

„Ne-a plăcut foarte mult. Vom mai reveni cu siguranță”, spune o altă turistă.

Reporter: Ce v-a plăcut cel mai mult?

Turistă: Când i-a săltat pe antrenori.

Într-o zi normală, la Delfinariu sunt trei reprezentații iar biletul costă 60 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233