Aglomerație de 1 iunie la Delfinariu: mii de părinți și-au adus astăzi copiii să-i vadă pe Ni Ni și Chen Chen
Mii de părinți și-au adus astăzi copiii la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Veniți din toate colțurile țării, dar și din județ, cu toții s-au bucurat de spectacolele oferite de Ni Ni și Chen Chen, dar și de microrezervație și planetariu. Biletele s-au epuizat imediat, iar cifra celor care au trecut pragul, a depășind cu mult așteptările reprezentanților complexului. Prichindeii au fost scutiți însă de plata biletelor. Pentru ei, intrarea a fost gratuită.
Miercuri, 1 Iunie, sute de părinți și-au dus copiii la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Veniți din toate colțurile țării, cu toții s-au bucurat de vremea frumoasă de afară alături de cei mici.
„Voiam să facem ceva special pentru copii și la Delfinariu mi s-a părut o alegere bună”, spune un tătic.
„Am venit să le facem copiilor o surpriză astăzi”, spune o mămică.
Reporter: Ce vrei să vezi?
Băiețel: Delfinii și animalele.
***
Băiețel: Animăluțele și delfinii.
Reporter: Îți plac animăluțele?
Băiețel: Da.
Spectacolele oferite de cele două vedete al Delfinariului, NiNi și Chen Chen, animăluțele din microrezervație, dar și planetariul, au fost principalele atracții pentru vizitatori.
„Azi de 1 Iunie, am adus copilașul să-l plimb, să mai vadă și el ce e pe aici”, spune un tătic.
Reporter: Ce vrei să vezi azi?
Fetiță: Pisicuțe.
Biletele la spectacolele cu delfini s-au epuizat imediat. Reprezentanții Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, spun că nu se așteptau ca mii de constănțeni și turiști să le treacă pragul.
„Am trecut deja de cifra de 4.000 de bilete. Avem multe multe grupuri din țară care și-au făcut programare pentru astăzi. În momentul ăsta sunt ocupate aproape de 100% toate locurile pentru cele trei demonstrații pe care le avem astăzi. Noi am estimat 4.000, dar văd că și 5.000 e o cifră optimistă”, a declarat Iulian Călin, director Complexul Muzeal de Științe ale Naturii.
Cei mici au avut intrare liberă, iar tarifele pentru adulți au fost și ele reduse.