dobroge.tv

Live

Asociația Culturală Georgiana Rusu a câștigat Marele Premiu la cel mai mare festival de folclor din Europa

Asociația Culturală Georgiana Rusu a câștigat Marele Premiu la cel mai mare festival de folclor din Europa
26 aprilie 2022
Redactia DTV
Publicitate

La giuria di questo festival ha deciso che il primo premio e, come posiamo vedere, anche il piu grande, va alla Romania – l’Associazione Culturale Georgiana Rusu” – a anunțat, duminică seara, prezentatoarea Masha Polillo pe impozanta scenă amplasată în centrul stațiunii Diano Marina – cea care a găzduit finala celui mai mare festival de folclor din Europa – World Folklore Festival Cote D’Azur: San Remo – Diano Marina – Cannes.

Din 54 de ansambluri de pe toate continentele, șase (din România, Italia, Luxemburg, Slovacia, Lituania și Finlanda) s-au calificat în finala festivalului. Disputa pentru marele premiu a fost câștigată de ansamblul Dance Sea-mphony al Asociației Culturale Georgiana Rusu din România în competiție directă cu reprezentanții uneia din țările gazdă, Italia. Ansamblul Dance Sea-mphony devenise favorit la câștigarea trofeului după evoluția încântătoare de la programul scurt, desfășurat anterior pe platoul din fața Primăriei Diano Marina. Intrat ultimul în concurs pe scena principală, ansamblul Dance Sea-mphony a confirmat așteptările: după mai puțin de 3 minute din cele 15 ale programului liber destinația Marelui Premiu devenise evidentă, evoluțiile dansatorilor români pe acordurile capodoperei Rapsodia Română a lui George Enescu fiind de-a dreptul entuziasmante pentru public și impresionante pentru membrii juriului. Ritmurile alerte ale folclorului românesc i-au ridicat de pe scaune pe spectatori pe parcursul celorlalte melodii din program: „M-a făcut mama așa”, „Dans dobrogean” și un potpuriu de muzică populară românească din diferite regiuni ale României. Din grupul artistic au făcut parte: Petronela Iordache Serea, (aceasta a realizat și coregrafia momentelor artistice prezentate la festival), Diana Porfireanu, Mihaela Breazu, Maria Pușcașu, Gabriela Pușcașu, Daniela Munteanu, Daniel Linț, Mihai Sultan, Denis Amet, George Răcăreanu, Claudiu Munteanu, Mihai Iordache.

Suntem onorați că am reprezentat Constanța și România la acest festival grandios, iar faptul că am câștigat marele premiu confirmă atât frumusețea incontestabilă a folclorului românesc cât și calitățile excepționale ale artiștilor din ansamblul Dance Sea-mphony”, a declarat după festivitatea de premiere Georgiana Rusu, conducătorul delegației române.

În calitate de câștigător al Marelui Premiu, Asociația Culturală Georgiana Rusu a fost invitată de organizatori să susțină un program artistic demonstrativ la următoarea ediție a World Folklore Festival Cote D’Azur ce se va desfășura în luna septembrie 2022 la San Remo, Diano Marina și Cannes.

World Folklore Festival Cote D’Azur: San Remo – Diano Marina – Cannes este cel mai mare festival de folclor din Europa, reunind anual la start peste 3000 de artiști de pe întreg mapamondul. Evenimentul de anvergură mondială are o amploare deosebită, din acest motiv fiecare ediție anuală fiind organizată în două sesiuni (de primăvară, respectiv de toamnă), fiecare sesiune fiind împărțită la rândul său în trei serii săptămânale.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233