Lacrimile nu încetează să curgă pe chipul Valentinei, o româncă născută și crescută în Ucraina: „Sufletul plânge și inima mă doare că am rămas pe drumuri”

22 martie 2022

Publicitate

Printre lacrimi și cu durere în suflet. Așa ne-au povestit toți refugiații drama prin care au trecut în Ucraina. Au fugit din calea războiului pentru a-și salva viața. Cu un singur bagaj în mână și cu copiii sau nepoții în cealaltă așa au venit la noi în țară. Este și povestea Valentinei. O româncă care s-a născut și a crescut în Ucraina. Printre lacrimi, femeie ne-a descris situația din țara vecină.

„Sufletul plânge și inima mă doare că am rămas pe drumuri!”, spune Valentina, refugiată.

Durere și suferință. Asta este în sufletul Valentinei. Femeia are 70 de ani și este româncă, dar s-a născut și a crescut în Ucraina. A fost educatoare o viață întreagă și are la rândul ei doi fete. Cea mică a reușit să treacă granița spre România, alături de ea. Fiica cea mare însă, a fost nevoită să rămână în țara vecină.

„Am crescut în satul Kitai, a fost românesc atunci, apoi au venit rușii și s-a făcut ucrainesc. Părinții n-au reușit, dar eu am trecut în Odessa. A rămas fiica mai mare cu nepoții, n-au putut să iasă fiindcă merg la lucru, și nu le-a dat voie”, mai spune Valentina, refugiată.

Valentina ne-a povestit teroarea prin care a trecut. Bombele și zgomotele insuportabile au speriat-o teribil. Spune că nu se gândea că va ajunge la vârsta ei în România și se bucură că într-un fel aici se poate simți ca acasă.

„Copii s-au speriat tare pe data de 24 la ora 4.00. N-a ajuns până la casa noastră. Au bombardat, dar n-a ajuns”, mai spune Valentina, refugiată.

În întuneric și cu sufletul tremurând, Valentina n-a mai avut timp să își facă bagajele. I-a fost frică așa că, atunci când a auzit exploziile, s-a îmbrăcat cu ce a apucat și a fugit spre un loc unde acum se află în siguranță: în România.

„M-am încălțat pe întuneric. S-a stins lumina, și eu repede, repede am luat ce-am apucat și m-am încălțat. Am trecut din Odessa prin Zatoka, Vylkove cu mașina și pe urmă am trecut prin Moldova. Apoi aici, nu aici, mai întâi în altă parte, la Galați”, mai spune Valentina, refugiată.

Valentina încearcă să rămână puternică, dar de multe ori emoțiile o copleșesc. Tot ce își dorește este ca într-o zi să pună din nou capul pe perna ei de acasă.

„Vreau acasă! Acasă!”, mai spune Valentina, refugiată.

Publicitate