O poveste spusă printre lacrimi. Svetlana și Igor au fugit din calea războiului împreună cu cele două fete și cu cei șase nepoți: „Nu plânge, nu plânge”

16 martie 2022

Publicitate

Drama refugiaților de cele mai multe ori nu poate fi descrisă în cuvinte. De aproape trei săptămâni, de când au început bombardamentele, sute de mii de ucraineni au ajuns la noi în țară. Povestea fiecăruia este însă, cutremurătoare. Svetlana și Igor au fugit din calea războiului împreună cu cele două fete și cu cei șase nepoți. Acum au ajuns în Constanța. Printre lacrimi, cei doi ne-au povestit ororile prin care au trecut înainte de părăsi țara lor.

Svetlana și Igor sunt din regiunea Odessa, Ucraina. Când au început bombardamentele s-au ascuns unde au putut pentru a se salva. După doar câteva zile, și-au făcut bagajul și au decis să–și părăsească țara.

„În Ucraina este o situație îngrijorătoare acum. Sper că o să ne reîntoarcem în orașul nostru, în Odessa, pentru că străbunicii mei, părinții mei, eu și soțul meu, copiii mei, dar și nepoții mei, cu toții ne-am născut și am locuit în Odessa. Și vreau acasă”, spune Svetlana, refugiată.

Primele care au plecat au fost cele două fete ale lor și cei șase nepoți. Când au fugit au ales să meargă în Bulgaria, pentru că au auzit că acolo chiriile sunt mai ieftine. După trei zile de căutări au găsit un apartament însă, au decis să vină în România.

„Acum mă simt mult mai bine, decât să simțeam în Ucraina, pentru că oamenii din România sunt foarte primitori, călduroși și buni. Acum locuim într-un apartament. Proprietarul mi l-a oferit fără niciun ban”, mai spune Svetlana, refugiată.

Drumul a fost unul greu pentru Svetlana și Igor. Au mers cu mașina 26 de ore pentru a ajunge în siguranță la noi în țară. Niciunul nu înțelege acest război mai ales că în Ucraina sunt multe orașe unde oamenii vorbesc doar rusă.

„Niciodată nu am simțit că ar fi între noi o relație rea, pentru că în țara noastră trăiesc oameni cu naționalități diferite”, mai spune Svetlana, refugiată.

Vor rămâne în Constanța pentru aproximativ o lună. Până atunci aceștia speră ca războiul să se termine și să se întoarcă acasă.

Igor: Mulțumim România foarte, foarte mult.

Svetlana: Nu plânge, nu plânge.

Igor: Îmi cer scuze.

Publicitate