Lacrimile nu încetează să curgă pe chipul Irinei. Cu trei copii de mână și cu gândul la familia destrămată: „Am vrut să rămân lângă soțul meu”
Asemenea unei leoaice, Irina a făcut tot ce a putut să-și apere puii. A pus pe fugă câteva lucruri într-un bagaj și a trecut granița spre România cu trei copii prinși de brațele ei. Printre lacrimi, tânăra mămică spune că încearcă să rămână puternică pentru cei mici, dar și pentru soțul ei care a rămas în Ucraina să-și apere țara. Nu știe ce va fi, dar speră ca într-o zi familia lor să se reunească.
Cu trei copii mici și cu multe speranțe într-un bagaj. Așa a trecut Irina granița. Printre lacrimi, tânăra mămică spune că a trăit clipe cumplite și tot ce își dorește este ca toată această dramă să se termine.
„Când a început prima evacuare, n-am reușit să plec. Am vrut să rămân lângă soțul meu. După un timp am început să aud bombe, tunete de rachete, am început să mă îngrijorez pentru copiii mei și la a doua evacuare am plecat imediat. A fost o decizie grea pentru noi”, a declarat Irina.
Deși a ajuns într-o țară în care este în siguranță, Irina spune că nu se simte împlinită. Îi este dor de casă și de soțul ei care a rămas să lupte în Ucraina.
„Suntem cazați la un hotel de aici. Suntem primiți foarte bine, îmi place hotelul, dar aș vrea acasă, mă gândesc la soțul meu care a rămas acolo, îmi griji pentru el”, a mai declarat Irina.
Irina ține legătura cu soțul ei pe rețelele de socializare, iar în fiecare zi spune că se teme că atunci când îl va suna ar putea să nu mai răspundă. Pentru moment aceasta va rămâne în România.