Ludmila a fugit din calea războiului și a ajuns în Năvodari: „Am văzut aici oameni minunați, iar această descoperire mi-a salvat sufletul”

28 februarie 2022

Publicitate

Ucrainenii au fugit din calea războiului și au căutat adăpost în toate țările vecine. Peste 700 au ajuns și la noi în țară pe la punctul de trecere a frontierei din Isaccea, județul Tulcea. Cu toții au căutat un adăpost în România pentru a se feri de orice pericol. Așa începe și povestea Ludmilei care a lăsat totul în urma sa și a venit în țara noastră unde a fost primită cu brațele deschise de Tatiana, o doamnă din Năvodari. Pentru că arta înseamnă totul pentru ea, și-a împachetat trusa cu pensule și acuarele și a plecat la drum fără să mai privească în urmă. Acum, România îi este casă iar Tatiana familie.

Cu rucsacul în spate și cutia cu acuarele și pensule în mână. Așa a plecat Ludmila din Bilhorod-Dnistrovskyi sau „Cetatea Albă” cum i se mai spune orașului său natal. Totul s-a întâmplat pe fugă, fără să aibă prea mult timp la dispoziție. Nu știa unde va ajunge și ce va face. Știa doar că trebuie să plece din orașul natal.

„Când au început evenimentele, cursele s-au întrerupt, oamenii au început să se teamă de bombe. Am vrut de mai multe ori să plec și nu am reușit. Intuiția mi-a spus că cea mai bună cale este să plec prin România, prin cel mai apropiat aeroport. Nu m-am așteptat să fiu primită atât de bine, este cea mai mare surpriză neașteptată, totală, pe care am trăit-o vreodată”, a declarat Ludmila, refugiat.

După două ore de căutări pe internet și după ce a răsfoit harta lumii și-a dat seama că cea mai ușoară cale de a fugi din calea războiului este prin Ismail spre România. Iar tot ce și-a luat cu ea au fost obiectele cele mai de preț: pensulele și acrilicele.

„Acestea sunt vopsele acrilice. Prima mea profesie este de artistă dar timp de 15 ani nu m-am putut ocupa de asta, nu am avut posibilitatea, am fost mai mult un om de cultură și animator. Am vrut demult să mă ocup cu asta, am cumpărat aceste vopseluri și fel de fel de alte materiale și pur și simplu nu m-am îndurat să le las acolo. Am lăsat acolo multe alte lucruri, de exemplu haine dar pe aceste vopseluri nu am putut să le las. Oricât de greu mi-ar fi, ele mă ajută să fac lucruri frumoase, artistice, care fac bine la suflet”, a mai declarat Ludmila, refugiat.

Ludmila ne-a vorbit în rusă pentru a ne fi mai ușor la traducere, inima sa aparține Ucrainei și mai nou, României. Recunoaște că nu se aștepta la început să fie primită cu atâta dragoste într-o țară care îi este complet străină.

„Am văzut aici oameni minunați, luminoși, buni, uimitori iar această descoperire total neașteptată pentru mine mi-a salvat sufletul. Vreau să vă mai spun că de obicei, vorbesc în ucraineană chiar dacă pentru mine nu este nicio diferență între a vorbi rusă sau ucraineană. Acum vorbesc în rusă ca să fie mai ușor de tradus, iubesc tare tare Ucraina și începând de astăzi voi iubi pentru totdeauna și România”, a mai declarat Ludmila, refugiat

Tatiana, cea care s-a oferit să o primească în casa ei, a devenit pentru Ludmila un membru al familiei. Chiar dacă nu vorbesc aceeași limbă, asta nu le-a împiedicat să lege o prietenie.

Ludmila se numără printre refugiații din Ucraina pe care Tatiana i-a primit cu mult drag. A spus că plănuiește să rămână în România pentru că s-a îndrăgostit de țara noastră și de felul în care a fost primită aici.

„Mă simt onorată că pot să ajut oamenii în general. A venit timpul să arătăm că suntem oameni și că avem nevoie unii de alții. Noi vorbim pe Google Translate și ne înțelegem foarte bine. Suntem ca și prietene, este parte din familie acum”, a declarat Tatiana Stănei, gazdă.

Am lăsat-o pe Ludmila alături de Tatiana căreia i-a promis o surpriză. A spus că nu va pleca de la ea acasă până nu îi va lăsa un cadou, ceva simbolic care să-i amintească de vizita sa.

Publicitate