dobroge.tv

Live

Au explodat facturile la gaze. Constănţenii sunt nevoiţi să scoată din buzunar sute sau chiar mii de lei

11 februarie 2022
Publicitate

Prețuri duble sau chiar triple. Cu asta s-au confruntat constănțenii în lunile de iarnă când au primit facturile de la gaze. Astfel, oamenii s-au văzut în fața faptului împlinit și, chiar dacă au avut sau nu banii necesari, au fost nevoiți să scoată din buzunar sute sau chiar mii de lei. Deși o parte au făcut contestații în speranța că factura primită este greșită, au achitat totuși de teama că vor rămâne fără curent sau căldură.

1.700 de lei. Atât a avut de achitat o constănțeancă factura de la gaze pentru o lună din iarnă.

„În noiembrie, decembrie și martie care era cea mai friguroasă lună din an plăteam 380 de lei. Acum totul s-a triplat. S-a facturat la așa manieră încât foarte mult consum l-au pus cu prețul mare și prețul vechi l-au lăsat de exemplu din 700 metri cubi, 150 au facturat cu prețul vechi, iar restul cu prețul nou chiar dacă au fost consumați în noiembrie sau decembrie”, a spus Oana.

Oana nu este singura al cărui buzunar a avut de suferit anul acesta în lunile de iarnă. Mai mulți constănțeni s-au trezit cu sume foarte mari de plată. Chiar dacă temperaturile din iarna aceasta nu au fost prea aspre, iar oamenii nu au pornit căldura la capacitate maximă, facturile au depășit cu mult aștepările lor.

Chiar dacă au făcut contestații, de teama de a nu fi deconectați de la servicii, constănțenii au achitat totuși sumele de bani, chiar dacă depășeau bugetele lor. Speră ca în viitorul apropiat să se remedieze situația iar prețul gazelor să se reducă.

„A venit factura cam cu 20% mai mult. Nu pot să nu plătesc. O să plătim până o să se stabilizeze prețul. Poate o să ne mutăm și la alt furnizor, nu știu”, a spus un constănţean.

Există și constănțeni care au fost puțini mai norocoși în lunile acestea friguroase. Au fost facturați în funcție de vechile prețuri la gaze iar suma totală de plată nu a fost foarte diferită în comparație cu anii trecuți.

„Mie mi-a venit bine. Stau în Tomis Nord, pe strada Tulcei, apartament de două camere da. Să nu vină scumpiri de acum, poate o să ne vină și nouă”, a spus un alt constănţean.

„Au fost acceptabile față de altă lume. Nu au fost diferențe mari”, a spus o constănţeancă.

Prețurile uriașe ale facturilor depind foarte mult atât de consumul persoanelor fizice, cât și de condițiile impuse în contractele furnizorului de energie.

„Consumul a fost similar cu cel din lunile trecute însă, factura era foarte mare deoarece furnizorii ori nu au aplicat corect măsurile așa cum sunt vizate în ordonața 118, ori au modificat prețurile din contract fără să anunțe consumatorul”, a declarat George Niculescu, secretar de stat la Ministerul Energiei.

În prezent, prețurile au fost plafonate iar consumatorii casnici vor plăti un pret de 0,80 de lei per kilowat la energia electrică iar la gaze naturale de 0,31 lei pentru un kilowat. Mai mult, în cazul în care consumatorul va face o contestație și refuză să plătească nu vor fi deconectați de la servicii până când situația nu va reveni la normal iar prețurile vor fi plafonate.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233