dobroge.tv

Live

În căutarea unui trai mai bun. Zeci de constănţeni, prezenţi la târgul de locuri de muncă în străinătate: ''Mergem să muncim. I don’t care. Oriunde...''

10 februarie 2022
Publicitate

,,Plec pentru o viață mai bună” – este deviza după care se ghidează cei care aleg să muncească în afară. Departe de țară, de casă și de familie, oamenii speră la salarii mari și un nivel de viață mai bun. La Constanța a început astăzi un târg de job-uri în străinătate. Încă de la deschidere, au venit oameni interesați. Cele mai căutate posturi sunt cele din domeniul naval.

Israel şi Kazahstan sunt două dintre țările în care domnul Adrian a lucrat. Constănțeanul are 49 de ani şi de când se ştie a căutat să plece să muncească în străinătate. Ar lucra orice, mărturisește cu sinceritate. Este şi motivul pentru care a venit joi dimineață la târgul de job-uri.

„Caut un job în afară, în altă țară pentru că e foarte bine plătit, adică mult mai bine plătit decât în țară. Știți cum e, nevoile te lasă să pleci. În România nu-ți dă nimeni un serviciu prin care poți să-ți rezolvi treburile pe acasă, ca orice român care are o familie, o casă”, a spus constănţeanul.

Oamenii pleacă pentru că își doresc locuri de muncă mai bine plătite, dar și o calitate mai bună a vieții pe care o pot oferi familiei lor.

„Nu poți să te apuci să faci ceva. Stau la casă, mi-am pus gaze datorită Uniunii Europene că mi-au făcut branșarea gratis. Mi-am făcut acoperiș, mi-am făcut ce mi-am făcut datorită țărilor străine, că am plecat în țări străine”, a precizat Adrian.

Și alți constănțeni vor să-și câștige pâinea în străinătate.

„Mergem să muncim. I don’t care. Oriunde, unde se nimereşte”, a spus un alt constănţean.

Joi, vineri și sâmbătă este deschis la Constanța un târg de job-uri. Locurile de muncă sunt disponibile în țări precum Olanda, Anglia, Belgia sau Germania. Se caută angajați în domeniul naval, industrial, în construcții, logistic, dar și medical.

„Cele mai cerute posturi sunt cele în domeniul naval. Aici mă refer la vopsitori, sudori, lăcătuși, electricieni, sablatori, tubulatori, tot ce include domeniul naval”, a declarat Anca Paşcanu, reprezentant târg.

În cadrul târgului, fiecare vizitator stă de vorbă cu un consilier. Cei care se angajează, beneficiază de transport local și internațional, de asigurare medicală, dar și de sprijin în adaptarea la noua țară.

„În principiu, analizăm CV-ul dumnealor și experiența de muncă. Mai apoi, venim în întâmpinarea lor cu oferte de muncă potrivite skill-urilor pe care le dețin și dacă aceștia sunt mulțumiți de ceea ce le oferim, batem palma și mergem mai departe”, a precizat Anca Paşcanu, reprezentant târg.

Înscrierile la târg se fac în baza unui formular care trebuie completat de către fiecare participant cu datele personale, domeniile și specializările despre care acesta dorește să afle informații.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233