În vacanță, doar cu certificatul verde. Agenții de turism sunt încântați de renunțarea la testul PCR la intrarea în țară: „Semnalele sunt deja pozitive”
Vești bune pentru operatorii economici de pe litoralul românesc. Cei care vor să vină la mare sau constănțenii care vor să plece în străinătate trebuie să prezinte doar un certificat verde valid, la intrarea sau ieșirea de pe teritoriul României. Concret, aceștia nu vor mai fi nevoiți să mai facă și un test PCR, așa cum se cerea până acum. Însă, persoanele care au mai mult de 9 luni de la schema inițială de vaccinare împotriva COVID-19 trebuie să efectueze doza a treia pentru a putea călători în alte țări din Uniunea Europeană.Modificările au fost anunțate în cadrul ședinței de guvern de ieri.
După mai bine de doi ani în care pandemia le-a afectat activitatea, operatorii din tursim au primit vești bune. De la 1 februarie condițiile de acces pe teritoriul României au fost modificate.
Concret, indiferent de ţara de plecare, intrarea pe teritoriul României este permisă, fără alte restricţii persoanelor care deţin certificatul verde care să includă doza booster. În cazul persoanelor fizice care provin din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene, ori documente compatibile cu aceste certificate au nevoie de o dovadă pe hârtie sau în format electronic. Aceasta trebuie să ateste vaccinarea pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile sau un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării.
„Este bine că se uniformizează în toată Uniunea Europeană condițiile de intrate și de ieșire, astfel oamenii știu la ce să se aștepte. Semnalele sunt deja pozitive, oamenii simt că vin relaxările și cumva rezervările au crescut pentru sezonul de vară pentru toate destinațiile.Volumul e crescut față de anul trecut în aceeași perioadă, bazat bineînțeles pe acest optimism de relaxare de restricții”, a declarat Aurelian Marin, agent turism.
„Oamenii sunt sensibili la aceste restricții și de fiecare dată, în buzunarul lor, se reflectă fiecare cost în plus. Acele teste PCR făcute înainte sau după, plus stresul că pierdeai jumătate de zi să găsești o locație unde să-ți faci PCR-ul. Această relaxare îi va determina să călătorească acolo unde n-au fost pentru că automat bugetele sunt mai mari, au mai mulți bani puși deoparte pentru aceste călătorii”, a declarat Cristian Bărhălescu, agent turism.
Și nu sunt singurii care se bucură de această veste. Și operatorii economici de pe litoral susțin că turismul românesc avea nevoie de o relaxare. De asemenea, aceștia mai spun că modificarea condițiilor înseamnă și mai multe rezervări.
„Sunt de bun augur pentru noi hotelierii, pentru că creează o libertate de mișcare pentru oaspeți. Reușim să încărcăm turismul binișor încă de pe acum”, a declarat Sorin Petcu, manager hotel.
„Având în vedere relaxarea măsurilor, acest lucru va avea un impact pozitiv asupra rezervărilor. Oaspeții au început deja să sune să-și rezerve sejurul atât pentru perioada aceasta, cât și pentru vară”, a declarat Anca Mihăilescu, recepționer hotel.
Mai mult, reprezentanții din turism speră ca vara anului 2022 să compenseze și pierderile din anii afectați de pandemie.
„S-a simțit o scădere foarte mare, nu mare. Și asta pentru mulți dintre cei care călătoreau în anii anteriori, ori s-au aflat în imposibilitatea să facă un vaccin sau nu l-au făcut la timp și n-au putut călători când își doreau și atunci frica, alături de restricții a fost cea care i-a determinat să rămână acasă”, a mai declarat Cristian Bărhălescu, agent turism.
„A fost groaznic, nu dificil, horror în toată perioada de restricții pentru turism. Inclusiv turismul intern a avut foarte foarte mult de suferit”, a mai declarat Aurelian Marin, agent turism.
De asemenea, a fost redusă carantina la cinci zile pentru persoanele care nu pot face dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării negative înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul naţional. Sunt exceptaţi de la carantinare copiii de până în 12 ani şi persoanele aflate în tranzit pentru cel mult 24 de ore pe teritoriul României, transportatorilor de mărfuri sau persoane, personalului navigant, persoanelor care merg la muncă sau la studii peste graniţă, în baza unor documente doveditoare.