CONSTANŢA. 20 de amenzi pentru nepurtarea măștii
Masca de protecție a devenit obligatorie pe litoralul românesc. Pe faleză sau pe promenadă, turiștii și constănțenii sunt nevoiți din acest weekend să-și acopere nasul și gura. Polițiștii și jandarmii au aplicat și 20 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
După ora 21.00, în fiecare seară, faleza din Mamaia este arhiplină. Fie că sunt în căutarea unui loc pentru a servi cina, fie vor să se distreze sau doar să se plimbe, turiștii sunt obligați acum să poarte mască de protecție. Unii însă habar n-aveau de noile obligații, iar alții nu le luau în serios.
O parte din turiști chiar sunt indignați de faptul că trebuie să poarte masca pe faleză. Nu li se pare corect și mai mult decât atât spun că este extrem de incomodă.
Și la terase și cluburi sunt reguli noi. Acestea se închid la ora 23.00, motiv pentru care la intrare s-au format cozi interminabile.
250 de polițiști și jandarmi au controlat 103 societăți comerciale. Au fost aplicate 62 de amenzi, în valoare de 150.000 de lei, dintre care 20 pentru nepurtarea măștii de protecție. De asemenea, alte două cluburi din Mamaia Nord au fost sancționate cu 5.000, respectiv 4.000 de lei, pentru că nu au respectat măsurile de diminuare a impactului riscurilor,
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

