Constanţa va avea un nou Acvariu, cu specii de pești din toate mările și oceanele lumii, dar și din Amazon: „Va fi construit pe ideea de experiență”
Începutul de an a venit cu vești bune pentru turiștii care vor ajunge pe viitor pe litoral. Constanța va avea un acvariu nou, la standarde moderne, la fel ca în țări precum Spania, Germania sau Turcia. Cei care îi vor trece pragul vor putea admira specii de pești din toate mările și oceanele lumii, dar și din Amazon. Suprafața noii clădiri va fi aproape triplă față de cea în care funcționează actualul acvariu.
Așa va arăta noul acvariu al Constanței. Noua instituție va avea două bazine de tip tunel în care turiştii vor vedea peşti din toate mările și oceanele lumii, rechini de talie mare, peşti autohtoni din Marea Neagră, dar și din Dunăre, inclusiv sturioni.
„Va fi construit pe ideea de experiență. Suntem o locație estivală, o locație turistică și trebuie să ne prezentăm în consecință. Am gândit un acvariu pentru această experiență cu volume mari de apă, cu bazine mari, mai puține bazine dar mai mari. Nu vor lipsi bazinele mici, didactice, dar vor fi câteva bazine foarte mari. Este vorba de un bazin de Marea Neagră și un bazin de ocean planetar. Amândouă cu tunel, unite printr-un atrium, unde va figura o corabie scufundată”, a declarat Adrian Bîlbă, director Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
De asemenea, în viitoarea incintă vor mai fi patru acvarii mici cu peşti din Amazon, dar şi din Delta Dunării. Marea atracţie va fi însă bazinul de pinguini.
„Va fi un acvariu care va putea avea și un milion de vizitatori anual. În mod obișnuit, noi avem la poartă 350-400 de mii de vizitatori așa cum ne prezentăm aici, în incinta complexului cu atracțiile: Delfinariu, Planetariu și Microrezervație. Acvariul va putea fi vizitat până seara, spre noapte, ceea ce nu putem face nici cu delfinii, nici cu microrezervația”, a mai declarat Adrian Bîlbă, director Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Actualul Acvariul de pe faleza Cazinoului funcționează într-o clădire ce datează din 1910. Deși administratorii încearcă în permanență să aducă îmbunătățiri și să o consolideze, timpul își spune cuvântul.
Acvariul de la malul mării funcționează de aproape 63 de ani. A fost inaugurat pe 1 mai 1958, iar pentru o bună perioadă de timp a fost prima și singura instituție publică de acest gen de la noi din țară.
Constănțenii, dar și turiștii spun că actuala clădire a acvariului nu este suficient de spațioasă și că nu au prea multe specii de observat.
„A fost destul de frumos, dar cam puține lucruri am văzut. Am văzut somni, pești exotici. Am fost și la Tulcea. A fost cam la fel ca aici, doar că un pic mai mare”, spune un băiețel.
„Aș fi fost de acord ca acvariul să fie mutat într-un centru mult mai mare, mai spațios, nu în clădirea asta dărăpănată”, spune o constănțean.
Noul acvariu presupune o investiție de 15 milioane de euro. Din acești bani vor fi amenajate și mai multe spaţii de joacă pentru copii, inclusiv un teatru destinat acestora. Dacă lucrurile se vor desfășura conform planului în maximum trei ani acesta va fi inaugurat și deschis publicului larg.