Lebedele din Eforie au oferit un spectacol pentru localnici și turiști la început de an
Spectacol uluitor pe malul mării, unde câteva sute de lebede se adăpostesc de câteva săptămâni. Vremea prietenoasă și hrana din belșug le fac să nu mai plece de la noi. Splendidele păsări au devenit o atracție pentru turiști și localnici, care le dau aproape zilnic mâncare. Însă ceea ce nu știu oamenii, este că pâine oferită grațioaselor păsări este dăunătoare, spun specialiștii.
Păsările călătoare au poposit de câteva săptămâni la Eforie Sud, iar de atunci nu și-au mai continuat călătoria. Lebedele au fost admirate și hrănite atât de adulți, cât și de copii.
„Am făcut poza cu lebedele. Sunt o frumuseţe! Cele mai curate sunt, şi albe. Asta e atracția mării la vremea de acum”, spune un domn.
„Le-am făcut fotografii, am făcut poze cu părinţii”, spune o tânără.
Doamnă: Am venit să le vedem. Nu mă așteptam să fie în număr atât de mare.
Reporter: Cum vi se par?
Doamnă: Superbe, absolut superbe.
Specialiştii spun că păsările graţioase au găsit aici condiţii optime de climă, hrană şi inclusiv linişte, iar ele trebuie ocrotite.
„Sunt numite lebede de iarnă, Cygnus Cygnus. Un pic mai mici, mai gălăgioase decât lebedele noastre, cu ciocul mai galben. Vin în zonele liniștite, în zonele unde găsesc și hrană, iar acolo la Eforie, în Golful Turcului este și hrană fiindcă nisipul este plin de râme de mare”, a declarat dr. Adrian Bîlbă, director CMSN Constanța.
Lebedele au pornit din țările scandinave, iar, de regulă, zboară până în țările calde, unde iernează. Doar că, la noi, au primit zilnic de mâncare.
„Sunt superbe mă bucur mult că sunt aici. Noi tot venim pentru cea mică. Îi place tare mult să se uite la ele și să le hrănească”, spune o mămică.
„Pentru copii să poată hrăni lebedele, este o atmosferă frumoasă și totul este pe placul lor. Este frumos. Și, să nu stăm în casă am zis să ieșim puțin la lebede”, spune un tătic.
Pufuleții, pâinea sau cozonacii le fac rău. Specialiștii spun că este o mare greșeală să le aruncăm produse de panificație în mare: coca absoarbe apa sărată și astfel sarea intră-n corpul lebedei.
„Cu pâine. Știu că nu este indicat, dar este cea mai la îndemnă. Îmi este mai ușor să le aduc pâine”, spune o mămică.
„Niște cozonac și pâine”, spune un tătic.
„Pâine, deși nu trebuie. Dar am găsit aici porumb și le dăm”, spune o doamnă.
Puțini sunt cei care știu însă cu ce ar trebui să hrănească grațioasele păsări și anume: salată verde, varză tocată, porumb sau grâu.
„Salată verde și două bucățele de ardei gras, de kapia! Că pâinea nu prea le face bine la lebede”, spune un domn.
„E mai bine însă, să aducă cereale, boabe de cereale, boabe de dimensiuni mari cum este porumbul sau floarea soarelui, care sunt excelente în această perioadă, mai ales floarea soarelui fiindcă le aduce un aport proteic”, a mai declarat dr. Adrian Bîlbă, director CMSN Constanța.
Cel mai probabil, lebedele vor rămâne la malul mării până la primăvară. În cazul în care vremea se va înrăutăți și vine viscolul, păsările se vor adăposti în stuful de pe lacurile din zonă.