Fii Fit în 2022!
După atâtea bucate tradiționale și mese copioase, constănțenii care țin la siluetă sunt așteptați să se întoarcă în sala de antrenament. Fit Gym îi întâmpină chiar din a doua zi a noului an, cu același program.
„Noi, cei de la Fit Gym, avem bineînțeles și noi o pauză de Revelion și pe 1 (ianuarie - n.red.). Dar, de pe 2 ianuarie îi așteptăm pe toți clienții și vechi și noi și cei care vor să se apuce de mișcare. De pe 2 ianuarie ne reluăm activitatea și îi așteptăm la program normal”, a declarat Diana Pivniceru, manager Fit Gym.
Antrenorii spun că în această perioadă, oamenii vin de obicei în număr mare la sală. Aceștia încep să fie mai motivați și să iasă din rutina de sărbători.
„După Revelion, de obicei, lumea începe să se mobilizeze, să treacă de tot ce a fost mai greu, să spunem. De Crăciun și de toate sărbătorile astea și de la 1 cum se spune, dar o să fie de pe 2, ne vom apuca de treabă”, a mai declarat Diana Pivniceru, manager Fit Gym.
Fit Gym este printre cele mai mari și spațioase săli de forță din Constanța. Aceasta pune la dispoziția clienților cele mai moderne aparate, antrenori entuziaști și o atmosferă energică pentru ca toată lumea să aibă parte de un antrenament pe măsura așteptărilor. Veți găsi aparate pentru orice tip de exercițiu, fie că este vorba despre aerobic, cardio, fitness sau bodybuilding.
Dacă pe lista ta pentru anul 2022 se află grija pentru sine, vino la sală, ca apoi să te mândrești cu rezultatele obținute!