dobroge.tv

Live

Puține cereri pentru abonamentele de parcare în Constanța în cele șase luni de la implementarea regulamentului

04 noiembrie 2021
Publicitate

Aproximativ 1.000 de abonamente – doar atâtea s-au achiziționat până în acest moment în Constanța, deși regulamentul parcărilor este valabil de șase luni de zile. Acest abonament costă 199 de lei și timp de un an de zile îi permite posesorului să parcheze pe orice loc dorește din zona 2 a orașului, dar și pe locurile de reședință în intervalul orar 08.00-16.00.

Noul regulament al parcărilor a intrat în vigoare la Constanța începând din data de 18 iunie 2021. Potrivit acestuia, pentru zona 2, care acoperă și cea mai mare parte a orașului, se percep cele mai mici tarife. Dacă pentru o oră constănțenii scot doar 50 de bani din buzunar, o zi întreagă de parcare este 20 de lei. Însă există și varianta abonamentelor.

Pentru parcarea în zona 2 există mai multe tipuri de abonamente. Este cel de șapte zile care costă 100 de lei, pentru cel de 30 de zile trebuie să scoatem din buzunar 150 de lei și mai este varianta pe un an. Acesta costă 199 de lei.

Cu toate acestea, numărul constănțenilor care și-au făcut până acum abonamente este unul redus. Potrivit municipalității, în cele șase luni care au trecut de la intrarea în vigoare a regulamentului, doar aproximativ 1.000 de constănțeni și agenți economici și-au cumpărat un astfel de abonament, deși mulți îl consideră rentabil.

Urmează ăla de 199 dar nu am înțeles bine cum e cu el, cu zona 2 poți să parchezi oriunde, de exemplu pe Iorga, nu?! Cu reședința știți cum e. Tot vin locatarii, proprietarii locurilor și tot se supără”, spune un constănțean.

Mie nu mi se par mari, problema e că sunt foarte puține locuri de parcare și nu înțeleg sensul parcărilor interzise, a opririi interzise. Dacă sunt 60.000 de mașini și 30.000 de locuri de parcare, semnele astea sunt inutile cred eu”, spune un constănțean.

Alți constănțeni ocolesc cât pot orice plată, chiar dacă de cele mai multe ori riscă să își lase mașina în locuri nepermise.

Sunt pensionar și în loc să trag acolo am zis hai să mă chinui că pentru o jumătate de oră”, spune un constănțean.

Zona 2 este majoritară în ceea ce privește opțiunile de parcare în municipiul Constanța. Locurile de parcare situate în zona 0 și 1 reprezintă doar 5% raportat la întregul carosabil.

În restul orașului mai puțin cei 5% se poate parca cu 199 lei pe an, un abonament care poate fi achiziționat online, de la Serviciul Public de Taxe și Impozite, fie de pe website-ul instituției sau din aplicația e-tax”, a declarat Alin Vintilă, consilier comunicare Primăria Constanţa.

Astfel, prin simpla introducere a datelor de identificare și a numărului de înmatriculare al autoturismului, solicitantul poate obține dovada plății pe e-mail, rapid și în siguranță. În municipiul Constanța există peste 34.000 de locuri de parcare, dintre care 21.000 sunt de reședință.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233