Masca a redevenit obligatorie şi în Constanţa. Deşi riscă amenzi până la 2.500 de lei, unii ''uită'' să o poarte
Masca de protecție a redevenit obligatorie şi în spaţiile deschise la Constanța. Ieri a fost semnat ordinul comun al ministerului Sănătății și ministerului Afacerilor Interne prin care această măsură se aplică în cazul localităților care au depășit pragul de 6 la mia de locuitori. În ceea ce privește situația din municipiul nostru, rata infectărilor a ajuns astăzi la 6,98. Unii oameni însă se pare că nu ştiau de această nouă modificare.
De ieri a intrat în vigoare o nouă măsură pentru toate localitățile care au depășit incidența de 6 la mia de locuitori. Așadar și în municipiul Constanța, masca de protecție a redevenit obligatorie în toate spațiile deschise.
Ordinul comun prin care se aplică obligativitatea purtării măștii a fost semnat miercuri de ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, și de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. Tot miercuri a fost și publicat în Monitorul Oficial.
„Conform documentului, în localitățile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice deschise. Vor fi exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise, persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc”, se arată în comunicatul de presă publicat pe pagina Ministerului Sănătății.
Unii constănțeni nu par a fi însă la curent cu modificările legislative. Echipa Dobrogea TV a fost în una dintre cele mai populate zone din oraș, pe strada Ștefan cel Mare. Nu puțini erau cei care nu știau de obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise. Ba mai mult, am întâlnit oameni fără accesoriul sanitar chiar și la cozi, acolo unde oricum trebuiau să îl aibă.
Suntem în plin val al pandemiei, cu o rată de infectare care crește de la o zi la alta și, totuși, nu puțini sunt cei care tratează situația actuală cu superficialitate. Alarmant este însă că la Secțiile de Terapie Intensivă din judeţ mai erau la raportarea de joi dimineață doar 6 paturi libere.
Dacă unii uită să o poarte, alții în schimb spun că nu ies din casă fără mască și respectă cu strictețe fiecare regulă igienico-sanitară. Este și motivul pentru care nu s-au îmbolnăvit până acum.
Totodată, la farmaciile din oraș, masca a redevenit cel mai cumpărat produs.
„Avem măști de la 30 de bani până la 1 leu 20, avem cutii de câte 50 și pachete de câte 10. Da, majoritatea le preferă pe cele cu 3 straturi”, a declarat Mădălina Vlad, farmacist.
În perioada următoare vor avea loc și acțiuni ale forțelor de ordine, pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus. Cine este prins pe picior greșit riscă amenzi până la 2.500 de lei. Sunt și câteva excepții de la purtarea măștii în spațiile deschise. Este vorba de cei care fac activități sportive și cei care se plimbă singuri sau cu persoane din familie pe stradă sau în parc. În municipiul Constanța, rata de infectare a ajuns la 6.98 la mia de locuitori.