SERVICII SUSPENDATE DE CORONAVIRUS
refdgfdsgdsg
Începând de astăzi, 17 martie, mai multe servicii subordonate Instituției Prefectului – Județul Constanța își vor suspenda parțial activitatea, ca urmare a stării de urgență la nivelul României. Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor va suspenda pentru următoarele 30 de zile activitatea de examinare (probe teoretice și probe practice), cu posibilitate de prelungire în funcție de evoluția stării actuale. Persoanele care trebuiau să se prezinte la examinare în această perioadă vor fi reprogramate iar programul cu publicul va fi disponibil doar celor care se programează online pentru preschimbarea permisului de conducere sau pentru înmatricularea/radierea vehiculelor. Serviciul Public de Pașapoarte va fi disponibil doar persoanelor care dovedesc necesitatea unor călătorii care se vor efectua în cel mult 30 de zile de la momentul înregistrării cererii și se aplică doar celor care s-au programat online. La Biroul de Apostilă, persoanele care se prezintă pentru eliberarea sau depunerea de documente vor fi primite într-un spațiu special amenajat, situat în apropierea intrării în instituție și într-o încăpere cât mai izolată. Reprezentantul Biroului Apostilă va fi echipat corespunzător, cu echipament de protecție, iar igienizarea spațiilor desemnate pentru desfășurarea activității se va face cu o frecvență de 2 ore.