Festivalul de vâslit Rowmania a debutat cu un concert în memoria lui Ivan Patzaichin: sute de oameni au ţinut un moment de reculegere
Pe scena festivalului de vâslit creat de Ivan Patzaichin la Tulcea s-au ţinut aseară momente lungi de reculegere. Toate evenimentele din cadrul Rowmania au fost anulate, după ce marele campion român a decedat. Concertul s-a transformat într-un moment în memoria lui Ivan Patzaichin. Legendarul canoist a suferit de o boală incurabilă și a fost internat în ultimele trei luni într-un spital din capitală.
Festivalul de vâslit Rowmania, care are loc în fiecare toamnă în Deltă, a debutat anul acesta cu un spectacol trist în lipsa celui care l-a iniţiat. Pe scena ridicată pe faleza Dunării din Tulcea, în locul muzicii de voie bună a fost linişte.
„Ivan a fost o legendă, este și va rămâne o legendă. Începând din seara aceasta, festivalul va lua numele lui”, a declarat Doru Frolu, președintele Asociației „Mila 23 - Ivan Patzaichin”.
„Din păcate, viața, soarta și firul domnului Ivan s-a întrerupt aici. Cei care am fost anul trecut și cei care vin anul acesta să ducem mai departe această caravană, să o ducem acolo unde ar fi vrut el să ajungă de fiecare dată și să facem ca memoria lui să nu fie uitată niciodată”, a declarat cdor. Mircea Târhoacă, comandant Nava Școală „Mircea”.
Trupa de muzică Subcarpații şi ansamblul popular Rusalka din comuna natală a lui Patzaichin, Mila 23, au compus o melodie specială, dedicată marelui sportiv. Spectatorii au asistat cu lacrimi în ochi.
„A iubit oamenii, a iubit Delta și tot ce a cuprins sau ce cuprinde Delta. Am pierdut ceva foarte important, ceva valoros, ceva ce nu știu dacă vreodată se va mai naște o valoare atât de mare și de importantă”, a declarat Lucica Buhaev, coordonator ansamblul Rusalka.
„Un profesionist desăvârșit. Încerca să pună în evidență comunitățile locale și tradițiile și tot ceea ce reprezintă și definește o comunitate. Indiferent dacă era o comunitate românească, lipovenească”, a declarat Ilie Ștefan, primarul orașului Tulcea.
Ivan Patzaichin a iniţiat mişcarea Rowmania, un brand sub care sunt realizate produse de turism, campanii de popularizare a vâslitului şi programe de dezvoltare durabilă în zonele naturale protejate din Delta Dunării.
„Era un om care sfătuia de fiecare dată. El te asculta, vorbea încet, calm, cu o voce blajină și îți dădea un sfat pe care tu dacă țineai cont de el, treceai peste problema pe care o aveai”, a mai declarat Ilie Ștefan, primarul orașului Tulcea.
Ivan Patzaichin a decedat, duminică, la vârsta de 71 de ani. A fost prezent la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice unde a câștigat șapte medalii, patru de aur și trei de argint. El a intrat în istoria olimpismului drept „Campionul cu pagaia ruptă”.
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

