Proiectul „O fereastră deschisă către misterele universului”: lecție de navigație și astronomie
Plimbare cu velierul, observarea astrelor cu echipamente moderne, dar și petrecerea timpului liber în natură au fost activitățile pe care le-au putut face doritorii în cadrul proiectului „O fereastră deschisă către misterele universului”. Constănțenii și turiștii au admirat frumuseţile spaţiului, iar iubitorii sporturilor nautice s-au delectat cu o croazieră pe lac.
Peste 500 de constănțeni și turiști s-au bucurat de activitățile organizate de Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. În primele trei zile ale săptămânii, participanții au putut să iasă pe lacul Siutghiol la o plimbare cu velierul.
Vizitatorii au fost încântați de experiența croazierei.
„A fost prima dată. A fost o experienţă foarte plăcută, ne-am savurat plimbarea și indicațiile căpitanului au fost foarte interesante și a fost foarte bine, ne-am simțit minunat”, spune o doamnă.
Tânără: A fost super. Este prima dată când mă plimb cu o astfel de bărcuță și mi-a plăcut la nebunie.
Reporter: Ai avut ceva emoții?
Tânără: Da, puțin, atunci când se dădea într-o parte și mi-era teamă că mă scufund.
„Este o experiență foarte plăcută. Nu e prima dată când mergem pe barcă, dar este prima dată când mergem pe lac și cu o barcă cu vele, așa că a fost plăcut”, spune o mămică.
„Turiștii au putut la bordul ambarcațiunilor cu vele din dotarea Academiei Navale Mircea cel Bătrân să vadă cum se realizează acest tip de navigație, care este unul special și, de asemenea, să vadă cum se poate determina poziția, doar observând astre. Avem două aspecte: partea de navigare cu vele, ulterior, la cheu putem să le arătăm cum se pot utiliza echipamentele și instrumentarul pentru observația la astre”, a declarat cpt. cdor. Sergiu Lupu, coordonator proiect.
După ce toată lumea de pe ponton a urcat la bordul velierelor, aceștia au participat la o lecție despre misterele universului. Observarea boltei cerești s-a realizat cu ajutorul unor telescoape de ultimă generație.
„Echipamentele achiziționate în cadrul proiectelor sunt echipamente observaționale: sextant și partea de lunete pentru observație la astre. Avem o telescoapă lunt pentru observații la soare, dar și un echipament pentru partea de proiecție. În sensul în care, ne-am îmbunătățit proiecția în cadrul planetariului cu un echipament immersive planetarium”, a mai declarat cpt. cdor. Sergiu Lupu, coordonator proiect.
Proiectul s-a născut în 2018 și și-a propus promovarea turismului științific transfrontalier. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Muzeul de Istorie din Kavarna, dar și Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța sunt partenere. Acesta are o valoare totală de aproape 1,5 milioane de euro, dintre care peste 1,2 milioane sunt susţinute de Uniunea Europeană.