Moment de reculegere pentru Relu, fostul poliţist care și-a pierdut viața după ce un TIR scăpat de sub control a făcut praf patru maşini

Trei oameni au murit și alți patru au fost răniți într-un accident cumplit petrecut marți după-amiază, pe raza localității Albina de lângă Timișoara. Patru mașini și un TIR s-au ciocnit iar impactul a fost devastator.
Printre victime se numără şi Relu, un fost poliţist, pentru care colegii lui au ţinut azi un moment de reculegere emoţionant. Cele trei victime, fostul polițist în vârstă de 55 de ani, mama lui în vârstă de 73 de ani, dar și un tânăr de 39 de ani, cu toții din Timișoara, au murit pe loc.
Colegii din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş au ţinut un moment de reculegere în memoria poliţistului în rezervă L. Relu-Florian, decedat în accidentul rutier petrecut în cursul zilei de marţi, scrie Observator News.
„Având în vedere tragicul eveniment rutier ce a avut loc ieri, 03 august a.c., în localitatea Albina, județul Timiș, unde polițistul în rezervă L. Relu-Florian, și-a pierdut viața, azi, în jurul orei 12:00, vom păstra un moment de reculegere. Dorim, prin această activitate, să ne exprimăm recunoștința față de fostul nostru coleg care și-a îndeplinit cu responsabilitate atribuțiile în timpul serviciului", au transmis foştii colegi, potrivit sursei citate.
Poliţiştii au ieşit în faţa unităţilor şi au ţinut un moment de reculegere, iar autospecialele din teren s-au oprit pentru un minut și au pornit sistemele luminoase și acustice. Relu-Florian Lambu avea 53 de ani.
CITEȘTE ȘI: Încă un accident cumplit: trei oameni au murit și alți patru au fost răniți
Sursă foto: Observator News
Eveniment
Externe
Sănătate
Educație

Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră

Speed Marathon în județul Constanța! Peste 200 de accidente de la începutul anului
-Grădinița-„Căsuța-de-Turtă-Dulce”-intră-în-renovare!-(3).jpeg)
O grădiniță din Constanța va fi renovată
Se oprește apa în mai multe localități din județul Constanța! VEZI dacă ești afectat
Doi minori sunt căutați de poliție! Au plecat dintr-un centru de primiri minori și nu s-au mai întors
A încercat să scape de polițiști! Și-a abandonat mașina și a luat-o la fugă. Află cum s-a terminat „aventura”
Cultură și tradiție în prag de Paște la Centrul Cultural Județean Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

