dobroge.tv

Live

Trotinetele electrice, coșmarul șoferilor constănțeni: „Vin cu foarte mare viteză. Ies de pe trotuare, de pe alei, te trezești cu ei în față”

03 august 2021
Publicitate

Câte doi pe trotinetă, fără echipament de protecție și fără să semnalizeze. Așa circulă foarte mulți dintre tinerii care se urcă la ghidonul unei trotinete electrice. Pe de-o parte, șoferii autoturismelor se plâng că aceștia încurcă traficul, iar la rândul lor, conducătorii vehiculelor pe două roți spun că nu au piste suficiente și că se simt în pericol pe șosea. Au existat și accidente: nouă astfel de evenimente au fost produse în primele șapte luni ale anului în județul Constanța.

Vin cu foarte mare viteză. Ies de pe trotuare, de pe alei, te trezești cu ei în față. Nu au experiență probabil, viteza e prea mare și nu știu, nu e educație cred totuși”, spune un șofer.

Ei merg în zig-zag mai mult. De multe ori i-am văzut și chiar le-am și atras atenția în trafic: Băi fraților, voi mergeți numai în zig-zag, încurcați toată circulația. Nu toți, dar marea majoritate să știți”, spune un constănțean.

Sunt câteva dintre nemulțumirile șoferilor când vine vorba de cei care circulă cu trotineta electrică prin oraș. Aceștia spun că cei mai mulți dintre conducătorii vehiculelor pe două roți nu respectă regulile de circulație și că de cele mai multe ori trebuie să îi evite pentru a nu produce un accident.

Nu respectă absolut deloc și cred că ar trebui să dispară trotinetele astea. Traficul este foarte aglomerat, ce mai caută și ăștia?”, spune un constănțean.

Pentru conducătorii de trotinete se pare că nu prea este loc în oraș. Pe Andrei l-am găsit pe bulevardul Mamaia. Tânărul de 16 ani folosește zilnic acest mijloc de transport alternativ și spune că de multe ori se simte în pericol când merge pe șosea. Ba mai mult, acesta este în fiecare zi claxonat și apostrofat în trafic.

Nu mă cred respectat în trafic deoarece nu avem o infrastructură pentru vehiculele cu două roți. În Constanța avem doar pe bulevardele Tomis și Mamaia piste de bicicletă. Nu mă simt în siguranță, dar totuși mă risc în trafic”, spune Andrei.

Trotinetele electrice pot circula doar pe pistele special amenajate. În cazul în care acestea nu există, pot merge și pe carosabil, dar doar pe sectoare de drum unde viteza maximă nu depășește 50 de km/oră.

Cei care aleg să se deplaseze cu un astfel de vehicul trebuie să respecte o serie de reguli. Trotinetele electrice pot fi conduse doar de persoane cu vârste de peste 14 ani, iar casca de protecție este obligatorie pentru cei sub 16 ani. De asemenea, circulația pe trotuare este interzisă, la fel cum este și transportul pasagerilor.

Nu de puține ori însă aceste norme sunt încălcate, iar accidentele nu au încetat să apară.

De la începutul anului, la nivelul județului Constanța au fost înregistrate nouă accidente rutiere în care au fost implicate trotinetele electrice”, a declarat Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.

Autoritățile îi roagă pe toți participanții la trafic să fie prudenți și să respecte regulile de circulație. În caz contrar, există și sancțiuni. Conducătorii de trotinetă prinși pe picior greșit riscă amenzi de până la 725 de lei.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233