dobroge.tv

Live

Show de live cooking pe Litoral: mâncarea, preparată chiar sub privirile oamenilor

09 iulie 2021
Publicitate

O explozie de savoare - de asta vor avea parte turiștii aflați pe litoral. La un hotel din Mamaia, în fiecare zi, bucătarul prepară specialități delicioase chiar sub ochii gurmanzilor. Meniul este variat și oricine este binevenit să deguste specialitățile.

Pe terasa unui hotel din Mamaia se prepară de zor. Bucătarul a pregătit un show de live cooking pentru cei aflați la mare, dar și pentru echipa Dobrogea TV. Specialitatea zilei: midii pe plită.

Midiile sunt foarte sănătoase, conțin foarte multe minerale, în mod special Iod. Găsim în cantitate mare și Fier”, a declarat Adrian Bâzaru, bucătar.

Ingredientele au fost alese cu grijă. Cu cât acestea sunt mai proaspete, cu atât aroma va fi mai intensă, spune bucătarul.

Roșii cherry, ardei iute, un pic de zahăr, pătrunjel tocat proaspăt, țelină apio, fulgi de chilli, usturoi, vin alb, ulei de măsline, sare, piper și se vor servi cu pâine coaptă în cuptor”, a mai declarat Adrian Bâzaru, bucătar.

Din ce în ce mai mulți oameni sunt interesați de prepararea alimentelor în fața lor. Oamenii au un sentiment de siguranță atunci când alimentele sunt gătite chiar sub ochii lor. Astfel au garanția prospețimii și a calității.

Folosim ingrediente de calitate, ingrediente fresh și atunci omul poate vedea ce i se pune în farfurie”, a mai declarat Adrian Bâzaru, bucătar.

După aproximativ 30 de minute, preparatul a fost gata, iar noi ne-am așezat la masă, nerăbdători.

Prețul unei porții este de aproximativ 50 de lei. Midiile merg foarte bine cu un pahar de vin alb alături.

Pe lista bucătarilor se numără și alte preparate delicioase. Pește, carne de porc sau legume sunt doar câteva dintre mâncărurile cu care chefii îi vor delecta pe turiști.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233