dobroge.tv

Live

Comandantul Bogdan Rusu, premiat pentru salvarea a patru marinari: „Am avut impresia că lecturez un scenariu de film. Însă, erau fapte adevărate”

11 iunie 2021
Publicitate

Moment emoționant la malul mării. Comandantul Bogdan Rusu, care a salvat în luna septembrie a anului trecut patru marinari, a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă”, în grad de Cavaler. Distincția a fost oferită de Administrația Prezidențială și înmânată de prefectul județului.

Viața pe mare este plină de primejdii. Au simțit pe pielea lor membrii echipajului unui velier, prinși de uraganul Sally în Golful Mexic, în septembrie 2020. Comandantul de navă Bogdan Rusu nu s-a lăsat intimidat de furtuna nemiloasă și când situația părea fără scăpare a reușit să-i salveze pe cei patru membri care își pierduseră orice speranță.

Cum se scoală comandantul de dimineață, am ajuns pe comandă, din ce am înțeles de la ofițerul de cart s-a primit un distress radio-telefonic, prin care Garda de Coastă Americană cere ajutorul pentru salvarea acestei ambarcațiuni care se pare că lua apă. Imediat ne-am îndreptat spre locul din care a fost raportat”, a declarat Bogdan Rusu, comandant de navă.

Iar fapta sa eroică nu a rămas nerăsplătită. Constănțeanul a primit de la Administrația Prezidențială o distincție. I-a fost înmânată de prefectului județului, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Crucea Marinarilor de pe Faleza Cazinoului.

Am avut impresia că lecturez un scenariu de film. Însă, erau fapte adevărate, iar profesionalismul, omenia și dedicația dumneavoastră de a interveni în favoarea salvării acelor suflete, în condițiile în care, însăși Garda de Coastă Americană renunțase la salvarea lor, datorită condițiilor impuse de furtuna tropicală, este un exemplu de profesionalism”, a declarat Silviu Coșa, prefectul județului Constanța.

Vizibil emoționat, Bogdan Rusu a spus că a ar proceda la fel, dacă ar avea ocazia. Datoria celor care au jurat credință mării este de a-și ajuta camarazii, indiferent de cât de vitrege sunt condițiile. În ciuda furtunii din larg, comandantul nu a renunțat.

Din a doua încercare, am legat-o la prova și ușor, unul câte unul, am reușit să-i aducem la bord”, a mai declarat Bogdan Rusu, comandant de navă.

Însă cea mai emoționată a fost soția lui. Deși la mare distanță, a fost mereu cu sufletul alături de Bogdan. Ea a fost prima care a aflat despre fapta eroică a comandantului de navă.

Orice soție de marinar empatizează în acest moment cu mine, când spun că este foarte greu pentru noi. Când m-a sunat să-mi spună tot ce s-a întâmplat, îi tremura vocea și îmi spunea că în momentul când s-a retras elicopterul, a auzit în radio, deci erau tată și fiu printre cei patru și tatăl îi implora pe cei de la Coast Guard-ul american să se întoarcă să ia măcar băiatul. Și asta pentru mine a fost un impact emoțional extraordinar de puternic”, a declarat Irina Rusu, soția comandantului.

Comandantul de navă Bogdan Rusu are o experiență de aproximativ 20 de ani în navigație și este absolvent al Universității Maritime din Constanța.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233