Cora își învită clienții să i se alăture într-o campanie de susținere a partenerilor care se ocupă de sănătatea copiilor
Cora continuă să sprijine și anul acesta sistemul medical pediatric românesc printr-o campanie de strângere de fonduri desfășurată la nivelul întregii rețele și îi învită pe consumatori să se alăture pentru o cauză nobilă.
Anul acesta Luna cora, luna inimilor deschise se desfășoară sub sloganul “Rotunjim împreună pentru o cauză bună”, în perioada mai – decembrie, scopul fiind de a a trage cât mai multe fonduri pentru asociațiile non guvernamentale și spitalele „adoptate” de fiecare hipermarket cora în parte.
Cei care dorec să doneze o pot face atunci când achită cumpărăturile în magazin. Clienții pot dona tichetul de reducere oferit de cora sau diverse sume de bani, fără o investiție mare, prin rotunjirea sumei de pe bonul de cumpărături. Sunt posibile donații și în cazul în care clienții aleg să plătească la casele automate – Self Check Out. În această situație, clienții scanează un cod pentru donație, în funcție de suma pe care doresc să o doneze.
Ca de obicei, cora contribuie prin propria donație la suma finală astfel încât campania să își atingă obiectivele propuse.
În 2019, prin această campanie s-a reușit strângerea a aproximativ 900.000 de lei.
„Reluăm cu emoție și speranță campania Luna inimilor deschise, pe care o derulăm din 2006. Anul trecut, din cauza pandemiei, am întrerupt-o. Este însă nevoie de mobilizarea noastră, de solidaritate, cu atât mai mult atunci când este vorba despre copii. Fiecare hipermarket cora pledează pentru cauza unui spital sau a unei asociații implicate în susținerea copiilor cu diverse afecțiuni. Sponsorizările vizează achiziția de echipamente esențiale care salvează vieți. Sperăm din tot sufletul să avem, ca de obicei, susținerea cât mai multor clienți astfel încât campania să aibă relevanță pentru mii de copii. Principiul campaniei este că fiecare bănuț contează atât timp cât sunt multe astfel de gesturi. O „investiție” de 0,1 lei din partea fiecărui client face diferența pentru copiii care au nevoie de ajutor”, a spus Camelia Popescu, manager Comunicare, Publicitate și CSR, cora România.
Banii vor fi folosiți pentru cumpărarea unor aparate medicale vitale pentru copiii cu probleme de sănătate. Partenerii și beneficiarii campaniei din acest an sunt: Asociația Salvaţi Copiii!, Fundaţia Dăruieşte Aripi, Asociația Little People, Spitalul Grigore Alexandrescu, Spitalul Fundeni, Spitalul Maria Sklodowsk Curie – din București, Spitalul Clinic Județean Cluj-Napoca – Secția Ginecologie, Spitalul Județean Drobeta, Spitalul Județean de Urgenţă Bacău.
Despre cora România
cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este unul dintre cele mai dinamice branduri de retail. Prezent pe piața românească din 2003, brandul operează în prezent 10 hipermarketuri în București și în marile orașe, magazinele cora Urban și platforma de e-commerce cora.ro, pe care sunt listate peste 40.000 de produse.
În 2013, prin intermediul platformei cora.ro, este lansat serviciul de livrare la domiciliu, cora devenind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România. Începând cu 2020 serviciul coraExpress extinde accesul la cumpărături online, prin comenzi din aplicațiile Glovo și FoodPanda, cu livrare în mai puțin de 60 de minute. Aplicaţia cora oferă consumatorului o experienţă îmbogăţită în magazine, o mai bună organizare a listei de cumpărături și beneficii de fidelitate.
Pe lângă asigurarea de produse și servicii de calitate la prețuri accesibile pentru clienți, cora România se implică în proiecte de educație și sănătate în comunitățile din care face parte.
Pentru a rămâne conectat la noutățile și ofertele cora puteți descărca gratuit aplicația cora din App Store şi Google Play, accesa site-ul cora.ro sau urmări conturile oficiale ale brand-ului pe rețelele sociale: Facebook, YouTube, Pinterest, Linkedin, precum și pe cel al CEO cora România, Thierry Destailleur, pe Linkedin .